Ca să continue tradiţia găsesc cu greu materia primă u vanzările în astfel de momente, ca Zilele Focşaniului, nu merg deloc bine

Cu fiecare an ce trece sunt mai puţini bătranii care mai cunosc tainele artei fabricării instrumentelor tradiţionale şi vestimentaţiei populare. Puţinii care au mai rămas cu greu mai reuşesc să răzbată cu vederea printre iţele războiului de ţesut pentru a realiza capodopere de artă populară. Nu mai vorbim că nu mai există nimeni care să mai producă aceste maşini de “cusut” din lemn. Ultimii care cunoşteau arta au urcat la ceruri. Pe langă ei se mai adaugă cei care produceau materia primă, de la lană, la in sau borangic. Ultimii meşteri supravieţuiesc cu materielale pe care le iau de la Centrului Judeţean pentru Promovarea Culturii Tradiţionale, Artelor şi Meseriilor pentru a-i educa prin şcolile populare pe cei mai tineri. Nu mai există meşteri care să producă materia primă pentru îmbrăcămintea populară sau pentru ştergarele frumos ornate. Copiii care învaţă pe langă aceşti ultimi meşteri, chiar dacă ar vrea să îşi deschidă un atelier, nu vor avea de unde lua războiul, lana sau inul.

Ultimii “mohicani” ai artei populare

Aceşti ultimi “mohicani” ai artei populare mai au lucrări pe care le scot la vanzare, fie la Festivalul Bachus sau la Zilele Focşaniului. Şi-ar fi dorit să vandă mai mult, dar n-a fost să fie. “Vine lumea, întreabă, se uită, admiră, le place, dar de a cumpără...”, ne spune unul din meşterii aduşi la Focşani. Nici ei nu ştiu cum le va fi viitorul. “Cine să mai lucreze aşa ceva? Cand o apărea robotizarea, toată lumea va cumpără ce este ieftin şi folositor. Astea nici nu prea au folos. Se uită cineva la un ibric, şi mă întreabă cat costă. Ii zic: «domnule este 500 de lei». «Cat?» «Domnule, dar eşti nebun», îmi zice, iar eu i-am zis: «domnule, nebun nu e ăla care cere, e ăla care dă». I-am zis că poate bea