Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luna iulie, bogată în evenimente culturale şi sportive, la Sibiu

Publicat in Adevarul, duminică 7 iulie 2013 ·

Luna iulie continuă sezonul de vară, aducând în spaţiu public atât evenimente culturale cât şi sportive recunoscute şi apreciate.

Asociaţia de Prietenie Ille et Villaine organizează în perioada 1-19 iulie Centrele de vacanţă Asterix şi Obelix. Acestea vor găzdui copii de diferite vârste care vor învăţa pictură, muzică şi dans în cadrul atelierelor care vor avea loc la Şcoala nr.1 şi la Şcoala”Nicolae Iorga”.

Cea de-a XVIII-a ediţie a Concursului de Interpretare Pianistică şi Compoziţie „Carl Flitsch” va avea loc în perioada 8-14 iulie, la Sala Thalia, dar şi în locaţii în aer liber din oraş.

În 12 iulie, Sibiul va avea din nou contact cu moda, prin evenimentul Miss Diaspora Models International 2013. Acesta este un eveniment inedit care va aduce în Piaţa Mare douăzeci de tinere modele, originare de pe trei continente.

Asociaţia Casa Calfelor Sibiu va organiza la Sibiu cea de a şaptea ediţie a evenimentului „Transfer European de Cultură şi Cunoştinţe prin intermediul calfelor călătoare”, în perioada 15 iulie-4 septembrie 2013.

Piaţa Mică va găzdui din 16 iulie şi până în 21 iulie evenimentul Cinema în aer liber, organizat de Asociaţia Culturală Metropolis. Iubitorii de film pot viziona pe parcursul celor cinci zile, filme nominalizate la Oscar sau distinse cu premii ale industriei.

Teatrul de Balet Sibiu va prezenta în data de 19 iulie spectacolul Cenuşa Timpului. Spectacolul prezentat în Piaţa Mare va închide stagiunea 2012-2013 a baletului sibian.

Asociaţia Sibiu 1191 organizează în 21 iulie 2013 evenimentul „Zburătorul-Omul în Spaţiu” în cadrul căruia o trupă de actori şi dansatori talentaţi vor aduce un omagiu personalităţilor sibiene Conrad Haas şi Hermann Oberth.

Sibiu StreetBall, ajuns la cea de a cincea ediţie, va transforma în perioada 19-21 iulie Parcarea Teatrul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum 11 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 4 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 25 minute
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°