Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regie a la Radu Stroe

Publicat in Exclusiv Gorj, luni 8 iulie 2013 ·

Bucurie mare în tabăra mafiotă din Gorj. Inspectoratul General al Poliției a remis ieri, duminică, un comunicat în care se afirma că Viorel Caragea va fi cercetat disciplinar de o comisie IGPR. Am stat puțin și am rumegat informația și am înțeles care este scopul acestui comunicat.

În primul rând, IGPR-ul n-a mai dat astfel de comunicate duminica. Informația nu era de strictă urgență, deci putea fi remisă presei și luni, atunci când se muncea normal de către toată lumea. Problema ministerului condus de liberalul Stroe era că scandalul legat de modul în care a intervenit poliția la Liceul Bolintineanu din Capitală ocupa prea mult emisiunile de pe televiziunile centrale. Pentru că doar la câteva televiziuni a fost trimis comunicatul, nu la toată presa.

Mai trebuie precizat un aspect foarte clar. În comunicat se scrie că Viorel Caragea va fi cercetat de o comisie, neexistând o concluzie finală în sensul de a fi găsit vinovat sau nevinovat acesta. Cu alte cuvinte, în astfel de situații nu se emit comunicate, informația de presă fiind doar finalizarea cercetărilor disciplinare. Asta mă convinge că totul este cusut cu ață albă și forțat la maxim, Caragea fiind considerat victimă colaterală a neînțelegerilor dintre Stroe și Ponta.

Oricum, Victor Ponta a greșit sau a făcut un compromis politic, întrucât, pentru modul în care a acționat poliția la liceul din capitală, ministrul de Interne trebuia demis de urgență. Batjocura pe care au resimțit-o părinții, dar mai ales absolvenții de liceu fiind greu de înțeles. Este inadmisibil să aduci autocare pentru a lua niște copii, stresați și agitați de examenele de bacalaureat, dar mai ales de prezența procurorilor și polițiștilor la ușile liceului, ci să o facă imediat după ce ei ieșeau dintr-un examen greu.

Pe de altă parte, Stroe are probleme cu premierul Victor Ponta și a dorit să se răzbune puțin pe acest

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 26 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 3 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 3 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°