Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avionul prăbuşit la San Francisco nu avea defecţiuni tehnice şi zbura la joasă altitudine

Publicat in Romania TV, duminică 7 iulie 2013 ·

Avionul Boeing 777 care a ratat aterizarea, sâmbătă, pe aeroportul din San Francisco nu prezenta a priori nicio problemă mecanică în momentul accidentului, a declarat duminică preşedintele general al companiei sud-coreene Asiana Airlines, relatează AFP, citată de Mediafax.

"Din ceea ce ştim, nu a fost o problemă de motor sau mecanică" înaintea accidentului, a explicat Yoon Young-Doo în cursul unei conferinţe de presă la Seul, adăugând că piloţii erau navigatori experimentaţi cu 10.000 de ore de zbor fiecare, informează Mediafax.

Yoon a anunţat că cele două persoane care au murit în accident erau pasageri de naţionalitate chineză - două adolescente născute în 1997 şi, respectiv, în 1996, care se aflau în spatele avionului a cărui coadă s-a lovit de pistă, potrivit primelor mărturii.

Cel mai recent bilanţ provizoriu al accidentului zborului 214 care venea de la Seul este de doi morţi şi 182 de răniţi dintre cele 307 persoane aflate la bordul aeronavei. Asiana Airlines a declarat că dintre cei 291 de pasageri, 141 erau chinezi, iar dintre aceştia 60 erau elevi şi profesorii lor, potrivit agenţiei oficiale China Nouă.

Potrivit lui Yoon, echipajul a anunţat normal aterizarea aeronavei şi le-a cerut pasagerilor să îşi pună centurile de siguranţă. "Nu a existat o procedură de urgenţă", a declarat el.

Zbor la joasă altitudine

Un pasager chinez susţine că avionul Boeing 777 "zbura la altitudine foarte joasă" înainte de a ateriza, cu vârful orientat în sus, şi de a ieşi de pe pistă.

Xu Da, un pasager care a supravieţuit, a povestit experienţa sa traumatizantă de la bordul avionului pentru televiziunea publică CCTV: "Am remarcat că avionul zbura destul de jos în momentul aterizării. Se pregătea să atingă solul când a accelerat brusc şi vârful a început să urce", a continuat Xu, adăugând că a "simţit un şoc". "Măşt

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac armat într-o școală din Austria! Mai mulți elevi răniți

Ziua Constanta acum 34 minute
Poliția din orașul austriac Graz s-a desfășurat în forță la o școală marți, 10 iunie, după un atac armat. Ministerul de Interne a anunțat că au fost mai multe victime, dar nu a specificat câte. Un ziar local a relatat că opt persoane au fost ucise î

Subiecte BAC Română 2025. Ce au avut de rezolvat candidații la prima probă a examenului

HotNews acum 2 ore
Examenul de BAC 2025 a început marți dimineață cu prima probă scrisă, la Limba și literatura română. Candidații au dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele. Ministerul Educației va publica în mod oficial subiectele primite de absolvenții clas

Regele Spaniei, în vizită cu Nicușor Dan la baza de la Cincu: „Reafirmăm clar parteneriatul nostru strategic stabilit încă din 2013”

HotNews acum o ora
Aflat în vizită la Poligonul de la Cincu, președintele României Nicușor Dan și regele Spaniei Felipe al VI-lea au salutat militarii care fac parte din Grupul de luptă multinațional NATO și au subliniat importanța legăturii strategice dintre cele dou

Ministerul Culturii face verificări la Muzeul Brukenthal, unde s-a organizat petrecerea la care a participat Andrew Tate

HotNews acum 2 ore
Ministerul Culturii anunță, marți dimineață, că a trimis Corpul de Control la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, după petrecerea controversată care a avut loc weekendul trecut, despre care actuala conducere spune că a fost aprobată de fostul mana

Sorin Grindeanu: Pentru PSD toate scenariile sunt pe masă, de la a da PREMIER până a merge în opoziție

Gandul acum 45 minute
„Pentru Partidul Social Democrat toate variantele sunt posibile, de la aceea de a da premierul până la aceea de a merge în opoziție”, a afirmat, marți, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu. Președintele interimar al PSD a fost întrebat dac

Fostul fundaş Vasile Mănăilă, campion al României cu Universitatea Craiova în 1991, a murit

News.ro acum 36 minute
Fostul jucător, antrenor şi director coordonator al clubului Farul Constanţa, Vasile Mănăilă, campion al României cu Universitatea Craiova în 1991, a încetat din viaţă. La 12 mai,FC U Craiova 1948 anunţase că Mănăilă este în comă, după ce a suferit

Proteste violente în Irlanda de Nord după ce doi minori români au fost acuzați de tentativă de viol

Mediafax acum 59 minute
În orașul Ballymena din Irlanda de Nord au izbucnit proteste violente în urma arestării a doi adolescenți români, ambii minori, acuzați de tentativă de viol. Incidentul a declanșat un val de reacții în comunitatea locală, autoritățile intervenind pe

Ce sărbătoare este astăzi, 10 iunie 2025, în calendarul-ortodox?

Ziua Constanta acum 5 ore
În această lună, în ziua a zecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici Alexandru şi Antonina. Aceştia erau din satul Crodamul său Cardamul, unde Sfânta Antonina petrecea viaţa ei cu curăţie şi cu cinste. Fiind însă prinsă de conducătorul Fest şi nevrând să

Sondaj INSCOP: Peste jumătate dintre români cred că Nicușor Dan va fi un președinte mai degrabă implicat în viața publică

Mediafax acum o ora
Rezultatele sondajului INSCOP arată că 56.4% dintre români cred că președintele Nicușor Dan va fi unul mai degrabă implicat în viața publică, iar 36.7% se așteaptă că fostul primar general al Capitalei să fie un președinte mai degrabă absent din via

Nicușor Dan îi mulțumește Regelui Spaniei pentru „susținerea acordată COMUNITĂȚII românești”

Gandul acum o ora
Nicușor Dan i-a urat Bun venit în României Regelui Felipe al VI-lea în spaniolă. Președintele României a afirmat că vizita acestuia reflectă „profunzimea relațiilor noastre bilaterale, întemeiate pe prietenie, solidaritate euroatlantică și valori de

Vremea

București
acum

22°
mar.

17°/23°
mie.

16°/27°
joi

17°/26°
vin.

18°/27°
Iasi
acum

22°
mar.

16°/24°
mie.

13°/29°
joi

12°/22°
vin.

13°/21°
Constanta
acum

26°
mar.

18°/26°
mie.

18°/23°
joi

18°/23°
vin.

16°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

10°/25°
mie.

12°/24°
joi

10°/21°
vin.

11°/21°
Timisoara
acum

25°
mar.

11°/27°
mie.

14°/28°
joi

11°/26°
vin.

13°/26°