Corectarea lucrărilor de bacalaureat se desfăşoară în condiţii normale, urmând ca rezultatele să fie afişate luni, conform Calendarului privind examenele naţionale de Bacalaureat 2013, aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), informează instituţia.
Ministerul Educaţiei precizează că procesul de corectare a lucrărilor realizate de absolvenţii de clasa a XII-a, din cadrul Bacalaureatului 2013, sesiunea iunie - iulie, se desfăşoară în condiţii normale, conform graficului anunţat, cu corectorii din centrele de evaluare stabilite la nivelul comisiilor judeţene/al municipiului Bucureşti.
Absolvennţii vor putea să afle rezultatele, în cursul zilei de luni, conform Calendarului privind examenele naţionale de Bacalaureat 2013, aprobat de MEN.
Potrivit Metodologiei de bacalaureat, până la data de 1 octombrie, inspectoratele şcolare vor alcătui un raport special despre examenul naţional de bacalaureat din anul în curs, ce va cuprinde informaţii despre monitorizarea desfăşurării acestui examen, inclusiv date despre eşantioanele de lucrări reevaluate la decizia comisiei naţionale sau judeţene. Comisia judeţeană va decide reevaluarea de lucrări la cel puţin trei discipline de examen, pentru examenul de bacalaureat. Numarul minim de lucrări reevaluate la o disciplină va fi de 50, iar criteriile de selectare a lucrărilor vor fi
stabilite de inspectoratul şcolar. Inspectorii şcolari de specialitate vor coordona evaluarea lucrărilor selectate şi vor prezenta în scris inspectorului şcolar general concluziile acestei reevaluări.
În prezent, sunt în desfăşurare anchete privind fraudarea examenului de bacalureat la mai multe centre din ţară.
Parchetul Tribunalului Bucureşti anunţa luni că a fost începută urmărirea penală "in rem" pentru fapte de corupţie privind proba scrisă la limba română de la bacalaureat la Liceul "Dimitrie Bolin