Unul dintre cele mai bune filme care au intrat în cinematografe în ultima vreme, “NU” este o producţie chiliană, cu Gael Garcia Bernal în rolul principal. Limbajul din reclame este pus în slujba unui concept politic.

Foarte bine tensionat, filmul “NU” este, el însuşi, un mod degajat de a spune cu bucurie o poveste tristă. Regizorul chilian Pablo Larain nu a vrut să facă o mărturie încrâncenată a căderii unei dictaturi, ci o poveste credibilă şi emoţionantă despre puterea inteligenţei şi a creativităţii.

Filmul a fost nominalizat la premiile Oscar din 2013, la categoria Cel mai bun film străin.

Scenariul este inspirat din realitatea anului 1988, când, sub presiunea criticilor internaţionale, generalul Augusto Pinochet organiza în Chile un simulacru de referendum. Poporul era chemat să spună “DA”, pentru continuarea regimului de dictatură, sau “NU”. A fost prima dată când opoziţia avea drept de emisie la televiziune, timp de 15 minute.

Între DA şi NU era teroarea. Forţele armate controlau societatea, iar serviciile speciale se ocupau de răzvrătiţi. Puţini oameni ieşeau în stradă, mai ales activiştii radicali, iar manifestările erau repede înăbuşite.

Campania de susţinere a lui Pinochet semăna teribil cu propaganda de dinainte de ’89 de la noi.

Pentru campania opoziţiei, este chemat, “să-şi spună părerea”, fără contract, cel mai bun copywrighter dintr-o agenţie de publicitate, René Saaverda (Gael Garcia Bernal). I se oferă postura de consultant pentru că responsabilii campaniei ştiau că publicitarul este un tip inteligent şi nonconformist, că nu poate fi controlat. René este genul rebel, care merge prin oraş cu un skatebord, care îşi creşte singur băiatul, după ce soţia, o activistă radicală, a plecat de acasă.

Bucuria de a spune NU

René crede că oamenii s-au săturat de teroare şi moarte, că vor speranţă şi bucurie. Cele