Comitetul Executiv al FRF a aprobat, sâmbătă, clasamentele finale ale competiţiilor la nivelul tuturor eşaloanelor. Membrii CEx au decis, după ce U. Cluj a obţinut licenţa la TAS ca Liga I să aibă tot 18 echipe, ultima competitoare urmând a se stabili în urma unui baraj între Rapid-Chiajna. Şedinţa ar fi trebuit să lămurească lucrurile şi la nivelul eşalonului secund, însă, din cauza unor tensiuni între şeful Comisiei Centrale de Arbitri, Ion Crăciunescu, şi preşedintele FRF, Mircea Sandu, situaţia din eşalonul secund nu a mai fost dezbătută, şedinţa încheindu-se brusc. Sistemul competiţional la nivelul eşaloanelor inferioare va fi aprobat la următoarea şedinţă CEx, care va avea loc cel mai probabil miercuri.
De asemenea, şedinţa CEx a adus modificări şi completări ale ROAF, cea mai importantă fiind reintroducerea articolului 20, abrogat în 20 iulie 2011. Prin urmare, dacă într-o ediţie de campionat rămân locuri vacante, acestea vor fi ocupate de echipele retrogradate în campionatul precedent, cel mai bine clasate. În cazul în care numărul este insuficient, Comitetul Executiv al FRF va putea decide completarea locurilor vacante cu alte echipe.
Comitetul Executiv al FRF a aprobat, sâmbătă, clasamentele finale ale competiţiilor la nivelul tuturor eşaloanelor. Membrii CEx au decis, după ce U. Cluj a obţinut licenţa la TAS ca Liga I să aibă tot 18 echipe, ultima competitoare urmând a se stabili în urma unui baraj între Rapid-Chiajna. Şedinţa ar fi trebuit să lămurească lucrurile şi la nivelul eşalonului secund, însă, din cauza unor tensiuni între şeful Comisiei Centrale de Arbitri, Ion Crăciunescu, şi preşedintele FRF, Mircea Sandu, situaţia din eşalonul secund nu a mai fost dezbătută, şedinţa încheindu-se brusc. Sistemul competiţional la nivelul eşaloanelor inferioare va fi aprobat la următoarea şedinţă CEx, care va avea loc cel mai probabil miercu