Cristian Diaconescu a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută de reprezentanţii Fundaţiei Mişcarea Populară, că în România nu va exista nicio regiune pe criterii etnice, precizând că se bazează pe Constituţie, dar şi pe modul în care e perceput acest demers la nivel internaţional.
Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a declarat, la Târgu Mureş, referindu-se la anunţul preşedintelui PPMT, Toro T. Tibor, privind organizarea de proteste în peste o sută de localităţi din Transilvania faţă de proiectul de regionalizare, că acesta este doar "populism".
"Între regionalizare şi ceea ce spune domnul Toro Tibor există un singur punct comun: vorbe. Nu există niciun proiect coerent de regionalizare şi nici populismul domnului Tibor nu va avea succes. În România nu va exista nicio regiune stabilită pe criterii etnice. Punct", a spus Diaconescu.
El a precizat că se bazează, când face această afirmaţie, pe Constituţie, dar şi pe modul în care e perceput la nivel intern şi internaţional "un astfel de demers".
"Mă bazez pe multe, pe Constituţie, pe legi, pe modul în care se percepe la nivel naţional, dar şi internaţional un astfel de demers, pe faptul că o regiune se constituie la nivel european în special pe criterii economice- şi nu pentru a maximiza suprastructura administrativă sau pentru a da potenţial unui criteriu etnic", a arătat el.
Pe de altă parte, preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Marian Preda, a arătat că organizaţia sa va organiza, probabil în luna septembrie, o dezbatere pe tema regionalizării şi că el crede că e important ca aceasta să aibă loc în Transilvania, existând deja o propunere pentru Cluj Napoca.
Cei doi au fost prezenţi la Târgu Mureş cu ocazia constituirii filialei Fundaţiei "Mişcarea Populară”, din grupul de iniţiativă făcând parte circa 70 de persoane.
Preşedintele Partidului