Premierul Victor Ponta afirmă că îi este lehamite de "minciunile" susţinute de preşedintele Traian Băsescu în declaraţii publice şi că ultimul atac al acestuia la adresa sa este ridicol şi nu a făcut altceva decât să îl amuze.
"Eu am râs de el, m-am amuzat", a spus Ponta la Antena 3, referitor la ultimele critici ale preşedintelui la adresa sa.
El a răspuns totodată şi afirmaţiei preşedintelui conform căruia încheierea unui parteneriat strategic cu China, propunere avansată de Ponta în discuţiile cu autorităţile chineze, vine în contradicţie cu cel pe care România deja îl are cu SUA, premierul susţinând că România poate avea un parteneriat strategic atât cu China, cât şi cu Statele Unite ale Americii.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Digi 24, că turneul "catastrofal ca imagine şi eficienţă" al premierului Victor Ponta în Asia ar trebui să îl supere, menţionând că şeful Guvernului a plecat fără mandat, deşi ar fi fost obligatoriu.
De asemenea, Băsescu a spus că încheierea unui parteneriat strategic cu China vine în contradicţie cu cel pe care România deja îl are cu SUA.
Premierul Victor Ponta a replicat atunci arătând că nu i-a cerut nimeni vreun mandat şi nici nu l-a întrebat de preşedintele Traian Băsescu în ţările din Asia vizitate recent, adăugând că mandatul este obligatoriu, conform deciziei Curţii Constituţionale, doar pentru reuniunile Consiliului European.
El a precizat că nu îi va solicita preşedintelui un mandat nici la următoarele vizite pe care le va efectua în străinătate. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »