* Termenul limită pentru achiziţionarea caietului de sarcini, 25 iulie
* Anunţarea câştigătorului, în septembrie
* Opt companii, la rând pentru investiţii la Roşia Poieni
Ministerul Economiei a publicat, la finalul săptămânii, anunţul pentru atragerea de investitori la societatea minieră, Cupru Min Roşia Poieni, avansul solicitat fiind de 40 milioane de euro, sumă care ar urma să fie achitată într-o singură tranşă, până la data de 1 decembrie 2013.
Contractul de asociere dintre Cupru Min şi viitorul investitor va avea o durată de şapte ani, cu un an de graţie, livrările de cupru urmând să fie efectuate din cel de-al doilea an al contractului, potrivit anunţului cu pricina.
Ziarul BURSA a anunţat, încă de la începutul săptămânii, că, în cazul Cupru Min, ministerul Economiei va miza pe un plafon de investiţii de 40 de milioane de euro, cu un contract de şase ani şi unul de graţie, timp în care societatea va trebui să asigure necesarul de zăcăminte care vor fi livrate investitorului.
Graficul de livrare a concentratului de cupru prevede ca, în anul al doilea şi al treilea, să fie livrate zăcăminte în valoare de patru milioane euro, anual, începând ca, din următorul an, să fie acordate resurse în valoare de opt milioane euro.
* Procesul de atragere de investitori
Potenţialii investitori trebuie să prezinte o scrisoare de bonitate financiară emisă de o bancă română sau de o bancă străină care are reprezentanţă în ţara noastră sau are relaţii de corespondenţă cu Eximbank, potrivit anunţului.
Potenţialii investitori trebuie să facă dovadă de faptul că nu au procese sau litigii cu alte companii.
Totodată, aceştia trebuie să demonstreze că nu au datorii bugetare restante către statul român sau, după caz, către statul al cărui rezident este potenţialul cumpărător, prin prezentarea de certificate de atestare fiscal