Ce se întâmplă, de fapt, în România de azi? Motivele întrebării par să se înmulţească. Iniţiativa economică lîncezeşte, suprafeţele nelucrate sunt tot mai mari, importurile la produse de bază sporesc, iar noi concedieri sunt la orizont.”Austeritatea”, în pofida rezultatelor carastrofale, a rămas opţiunea majoră.

Sub drapajul asigurării independenţei, justiţia este obiect de compromis. Politica se epuizează în aranjamente de persoane. Numirile în funcţii continuă să fie străine de merite. Nu numai că au devenit curente declaraţiile nefavorabile din afară, dar au crescut pierderile efective - prăbuşirea investiţiilor externe directe şi redesenarea hărţii energetice a Europei de Sud-Est fiind doar cele mai recente. Diplomaţia se multumeşte cu poze, în vreme ce altora le reuşesc proiecte benefice. Falsificările şi diversiunile continuă nestingherite. Presiunile internaţionale sunt luate drept justificări ale inacţiunii proprii. Nu numai viziunile sunt în suferinţă, ci şi priceperea de a aborda sistematic o problemă. Inovaţia socială a rămas redusă.

În acest moment - aşa cum arată faptele evocate - direcţia politicii româneşti are nevoie de corectură. Nu este încă totul pierdut, dar timpul devine preţios. Talleyrand spunea că atunci când ceva este urgent, este deja prea târziu. Între naivitatea vinovată a celui care nu vede realităţile şi resemnarea celui copleşit de mulţimea erorilor rămâne loc pentru privirea lucidă asupra ceea ce este în jurul nostru. Dacă este ca ţara noastră să părăsească endemica şi grava criză în care a fost adusă în ultimul deceniu, va trebui revenit şi este posibil să se revină la ceea ce oamenii au votat în cursul anului 2012. O altă politică - axată pe dezvoltare, folosirea energiilor ţarii, grija pentru fiecare şansă, cooperare externă veritabilă - va trebui lansată.

După alegerile parlamentare din decembrie trecut,