Un motociclist doljean, care nu a oprit la semnalul poliţiştilor din Scorniceşti, a fost urmărit de oamenii legii până în comuna argeşeană Cerbu.
Evenimentul s-a petrecut miercuri, pe DN 65-E574, iar motociclistul nu purta cască de protecţie şi nu avea fixată pe motocicletă plăcuţa cu numărul de înmatriculare.
„Întrucât conducătorul motocicletei nu a oprit, s-a procedat la urmărirea acestuia până în comuna Cerbu, judeţul Argeş, unde, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Rutier Argeş, s-a reuşit oprirea acestuia”, a precizat comisarul şef Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Poliţiştii au identificat motociclistul, un bărbat de 28 de ani, din comuna Murgaşi, judeţul Dolj. Mai mult, oamenii legii au constatat că acesta avea permisul de conducere anulat, iar motocicleta nu era înmatriculată în circulaţie. El s-a ales cu un dosar penal.