Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TRAGEDIE ÎN CANADA: O parte din centrul unui orăşel din Quebec a fost distrus. Cel puţin trei morţi şi 80 de dispăruţi după explozia unui tren de marfă - VIDEO, FOTO

Publicat in Mediafax, duminică 7 iulie 2013 ·

Trei oameni au murit şi cel puţin 80 au fost date dispărute într-un orăşel din Quebec după deraierea şi explozia unui tren de marfă, care a distrus o parte din centrul localităţii.

"Erau cel puţi 50 de persoane la barul" din Lac-Mégantic, oraş cu 6.000 de locuitori, situat la 250 de kilometri est de Montreal. "Nu a mai rămas nimic", a declarat un pompier, sub acoperirea anonimatului. Un val de petrol în flăcări a distrus clădirea, potrivit acestuia.

Căutările urmează să înceapă oficial duminică în zori, a precizat el.

Cadavrele a două persoane au fost extrase, în noaptea de sâmbătă spre duminică, din zona exploziei unui tren într-un orăşel din Quebec, ridicând la trei numărul oficial al deceselor, potrivit poliţiei

"La Sûreté du Québec (SQ, poliţia provincială), în cursul nopţii, a descoperit alte două cadavre, ceea ce ridică numărul victimelor la trei", a declarat presei un purtător de cuvânt, Michel Brunet. Acesta a adăugat: "Se ştie că vor fi şi alte decese".

Cel puţin patru vagoane-cisternă încărcate cu ţiţei au explodat, provocând moartea unei persoane şi rănirea alteia, potrivit unui prim bilanţ provizoriu, şi determinând evacuarea a cel puţin 2.000 de persoane şi distrugerea totală sau parţială a circa 40 de clădiri.

Postul public Radio-Canada anunţase anterior 60 de dispăruţi în Lac-Mégantic.

"Sunt şocat, îngrozit de veste. Din nefericire, este clar că au fost pierderi de vieţi omeneşti, chiar dacă nu se cunoaşte încă amploarea", a declarat sâmbătă seara premierul canadian Stephen Harper de la Calgary, în vestul Canadei.

"Gândurile şi rugăciunile mele sunt alături de oamenii din Lac-Mégantic. Aş vrea să le transmit condoleanţe familiilor victimelor", a adăugat Harper, care a oferit tot ajutorul necesar din partea Guvernului canadian provinciei Quebec, în urma acestei tragedii.

Premierul Quebecului, Pa

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 9 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°