News Șoferii care speră că polița RCA îi va scuti de neplăceri s-ar putea să se înșele serios. Încheierea unei asigurări obligatorii auto (RCA) le conferă multor şoferi siguranţa că, în cazul unui accident, costurile legate de reparaţia autoturismelor implicate, precum şi despăgubirea victimelor vor fi suportate de asigurător.
Numai că, pentru a da bine la bilanţ, societăţile de asigurare nu au mai constituit la fel de multe rezerve de daună, din care să plătească aceste despăgubiri.
Profit pe spinarea şoferilor
În plus, începând cu acest an, asigurătorii nu mai au nici obligativitatea legală de a constitui aceste rezerve de daună pentru eventualitatea în care victimele unor accidente rutiere vor solicita despăgubiri în instanţă.
Dacă această „relaxare” are efecte pozitive pentru companii, pentru şoferi sau victimele accidentelor rutiere lucrurile stau exact pe dos. Adică, societăţile de asigurări vor avea fonduri mai mici pentru a plăti despăgubiri şi reparaţii. În aceste condiţii, termenele la care se va achita despăgubirea şi factura emisă de service vor întârzia tot mai mult.
Suspiciuni de fraudă
Mai mult decât atât, companiile au găsit un alt tertip pentru a fenta plăţile. Aşa se face că tot mai multe dosare ajung la departamentele care investighează fraudele, chiar dacă nu există nicio suspiciune în acest sens. Acest lucru le permite asigurătorilor să întârzie plata chiar şi cu trei luni, cât durează, legal, investigarea unei fraude, potrivit revistei Capital. Însă, la finalul anchetei, multe dosare se dovedesc că nu ar fi trebuit anchetate de cei de la fraude, după cum ne-au explicat surse din piaţă.
Poliţa RCA, mai scumpă
Din cauza ratei ridicate a daunei, asigurătorii români se reasigură pe pieţele internaţionale la costuri tot mai mari. În aceste condiţii, companiile de asigurări vor fi nev