S-a terminat vacanţa. Handbalistele slătinene dau startul pregătirilor în vederea abordării stagiunii 2013-2014 a Diviziei A. Reunirea lotului sub comanda cuplului de antrenori Kozma-Păsărică nu va aduce noutăţi majore, la primul antrenament vor mai participa câteva junioare.
Prima şedinţă tehnică sub comanda antrenorilor Gavril Kozma şi Iulia Păsărică este programată, luni, cu începere de la ora 10.00, în sala LPS Slatina. Conducerea clubului a semnat noi înţelegeri cu majoritatea jucătoarelor aflate la final de contract, singura handbalistă care a părăsit echipa în această vară este portarul Adrian Croitoru, care s-a transferat la formaţia din Liga Naţională, CSM Craiova. Locul acesteia va fi luat de o junioară, Elena Nagy, campioană naţională cu echipa de junioare III a LPS Slatina.
Antrenorul secund al echipei slătinene, Iulia Păsărică, a precizat că în prima săptămână vor fi efectuate antrenamente uşoare, de readaptare la efort.
„E o perioadă de acomodare la efort, antrenamentele nu vor fi la intensitate mare în primele zile, pe 15 iulie facem vizita medicală pentru că nu poţi să ştii ce se poate întâmpla”, a precizat Iulia Păsărică.
Mariana Cristoaica va fi prezentă la reunire
Jucătoare cu experienţă în primul eşalon handbalistic, centrul echipei CSM Slatina, Mariana Cristoaica nu a semnat un nou contract, însă a declarat că va fi prezentă la reunire. Purtătoarea banderolei de căpitan în stagiunea trecută este de părere că în cele din urmă va ajunge la un acord cu conducerea clubului. Cele două părţi ar fi trebuit să se aşeze, vineri, din nou la masa negocierilor, însă întâlnirea a fost anulată.
„Nu am semnat, dar mă prezint la reunire. Nu am mai avut nicio întâlnire cu conducerea pentru că am fost plecată din localitate. Au existat şi alte variante, ar fi soluţii, dar aşa cum am mai spus, vreau s