Candidaţii care au susţinut examenul de bacalaureat aşteaptă cu sufletul la gură rezultatele care vor fi afişate luni. Din păcate, chiar dacă iau notă de trecere, nu scapă de emoţii. Autorităţile au decis ca lucrările să fie recorectate prin sondaj în mai multe centre din ţară.
„Ministerul Educaţiei Naţionale precizează că procesul de corectare a lucrărilor realizate de absolvenţii de clasa a XII-a, din cadrul bacalaureatului 2013, sesiunea iunie - iulie, se desfăşoară în condiţii normale, conform graficului anunţat, cu corectorii din centrele de evaluare stabilite la nivelul comisiilor judeţene/al municipiului Bucureşti. Absolvenţii vor putea să afle rezultatele, în cursul zilei de luni, 8 iulie, conform Calendarului privind examenele naţionale de bacalaureat 2013, aprobat de MEN“, se menţionează într-un comunicat emis duminică de MEN. Rezultatele vor fi afişate până la ora 12.00 la centrele de examinare din întreaga ţară şi pe www.edu.ro, elevii nemulţumiţi de notă putând depune contestaţii între orele 12.00 şi 16.00. Pe 12 iulie vor fi afişate rezultatele finale.
Ancheta continuă
Decizia recorectării anumitor lucrări de bacalaureat a venit după ce în mai multe licee din ţară s-au desfăşurat anchete privind suspiciuni de fraudă. Conform procedurii, lucrările ar trebui revăzute de un al treilea corector, din alt centru decât cel unde a fost notată iniţial lucrarea.
În ceea ce priveşte situaţia de la Liceul bucureştean „Dimitrie Bolintineau”, audierile elevilor vor continua şi luni, de la ora 10.00. Aproximativ 20 de elevi din totalul de 250 care au susţinut proba scrisă de limba şi literatura română vor fi duşi la Poliţia Capitalei pentru lămuriri legate de şpăgile date la bacalaureat. Directoarea liceului, Costica Vărzaru, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile pentru trafic de influenţă.
Un alt caz de fraudă a fost la un liceu di