Premierul Victor Ponta s-a întors la atitudinea greșită de anul trecut care a condus la decredibilizarea României a afirmat ieri, la Târgu Mureș președintele Fundației Mișcarea Populară, Marian Preda. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
Acesta a făcut referire la atitudinea premierului în privinţa unor anchete penale, spunând că Victor Ponta nu trebuie să le spună procurorilor sau polițiștilor cum să administreze actul de justiție.
"Declaraţiile sunt extrem de îngrijorătoare, practic Victor Ponta se întoarce la atitudinea greşită de anul trecut, atitudinea care a condus la decredibilizarea României. Şi n-aş vrea să îmi imaginez acum ce mesaje transmit ambasadele în legătură cu declaraţiile premierului. Spune că nu suntem pe vremea comuniştilor? Vreau să îi spun foarte clar că nu suntem nici pe vremea lui Adrian Năstase, de la care a învăţat prost care trebuie să fie relaţia dintre un prim ministru şi sistemul de justiţie. Nu trebuie să vină premierul României şi să le spună procurorilor şi să le spună poliţiştilor cum trebuie să administreze actul de justiţie. Dar Victor Ponta şi-a amintit probabil de ceea ce s-a întâmplat acum un an şi i-au revenit în minte nu doar întâmplările, ci şi comportamentele pe care le-a avut atunci", a spus Marian Preda.
Acesta a afirmat că participanții prezenți la reuniunea de constituire a filialei Mureș a Mișcării Populare și-au exprimat îngrijorarea în acest sens.
"Au exprimat îngrijorări pe diverse teme, de exemplu cineva a ridicat problema intervenţiei brutale pe care premierul Victor Ponta a avut-o astăzi într-o anchetă penală", a spus Marian Preda.
Membrii fondatori Marian Preda, preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, decanul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti, Cristian Diaconescu, consilier prezidenţial, Elenina Nicuţ, avocat Baroul din Bucureşti, p