O nouă investiţie de amploare va fi iniţiată în judeţ. Este vorba despre construirea şi darea în funcţiune a unui campus spitalicesc, ce va cuprinde un spital ultramodern cu 600 de paturi, un complex de locuinţe de 300 de apartamente, o şcoală, o grădiniţă şi un centru de pregătire pentru asistente. Investiţia a fost anunţată, zilele acestea, de preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin.
Investitorul care şi-a anunţat intenţia de a ridica un campus spitalicesc de excelenţă în Timiş este firma americană PMG. Banii vor veni din partea americanilor, iar Consiliul Judeţean Timiş ar urma să contribuie cu terenul şi infrastructura. Cel mai probabil, noul spital va fi amplasat pe locul fostei unităţi militare din Giroc.
Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, spune că a fost aprobată deja începerea lucrărilor de lărgire a drumului Timişoara - Giroc, de la două la patru benzi de circulaţie. Acesta mai spune că locaţia de la Giroc a fost deja vizitată de autorităţile locale şi de reprezentanţi ai firmei americane, în 3 iulie, cele două parţi semnând un protocol de colaborare. Pentru moment, între autoritatea judeţeană şi firma americană s-a stabilit doar o înţelegere, urmând ca la şedinţa din august din cadrul C.J. Timiş să se voteze asocierea celor două entităţi, probabil într-un parteneriat de tip public-privat. „Am semnat deja proiectul prin care suntem împuterniciţi să propunem Consiliului aprobarea realizării campusului”, declară Titu Bojin. Acesta dă asigurări că Ministerul Sănătăţii şi Casa de Asigurări de Sănătate se vor implica în buna desfăşurare a acestui proiect, dacă el se va concretiza.
Potrivit preşedintelui C.J. Timiş, detaliile investiţiei vor fi stabilite într-o perioadă de trei luni de la data semnării actelor. Construcţia ar putea începe în 2014 şi ar putea dura maximum trei ani de la sem