Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce se va întâmpla cu preţul alimentelor la toamnă

Publicat in 7Est, duminică 7 iulie 2013 ·

Condiţiile meteo de la începutul acestui an, dar şi situaţia stocurilor de anul trecut din toată Europa vor influenţa preţurile la principalele produse alimentare. Majoritatea vor fi mai scumpe.

Comisia Europeană a elaborat o previziune pe termen scurt cu privire la situaţia producţiei, a consumul şi a preţurilor la majoritatea produselor agro-alimentare. Având în vedere condiţiile meteo la nivel european de anul acesta, dar şi stocurile existente de anul trecut, analiştii CE spun că ne putem aştepta la creşteri de preţuri la lactate şi carne.

În ceea ce priveşte cerealele, din estimările Comisiei, producţia este estimată pentru cele 28 de state membre la 298,1 milioane de tone, cu până la 6,5% mai mare faţă de anul anterior, ceea ce ar putea duce la o relaxare a presiunii din piaţă şi la diminuarea preţurilor. Din producţia totală 43% este grâu, 23% porumb şi 20% orz."Anul comercial 2012-2013 a fost marcat de exporturi nete de cereale importante, în special de grâu, în ciuda unei pieţe foarte strâmtorate şi a unor cantităţi mari de porumb de import.Toate acestea au dus la o penurie de cereale, preţuri mari şi stocuri limitate. Cu toate acestea, având în vedere cantităţile recoltate în toamnă şi faptul că vremea a fost favorabilă în prima parte a acestui an, ne aşteptăm la o îmbunătăţire a situaţiei în anul comercial 2013-2014", se arată în documentul CE.

Situaţia nu este însă la fel de promiţătoare şi în cazul produselor lactate. În primele luni ale acestui an, cantităţile de lapte colectate la nivelul UE au fost puternic influenţate de condiţiile meteo, dar şi de preţurile mari la furaje, astfel că specialiştii CE se aşteaptă ca producţia să nu crească anul acesta faţă de 2012, când s-au realizat 151.8 milioane de tone, deşi cota de lapte alocată statelor membre a crescut cu 1%. Din estimările lor, o îmbunătă

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert în judeţul Tulcea, după ce radarele Armatei au detectat un ”semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche / MInisterul Apărării: Au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană

News.ro acum 16 minute
Ministerul Apărării anunţă, joi, că radarele Armatei au detectat un ”semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche. ”Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum 56 minute
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

Doi copii din Satu Mare și Sibiu, dați dispăruți de familii. Poliția cere ajutorul populaţiei pentru găsirea lor FOTO

Ziare.com acum 59 minute
Doi copii au dispărut, joi seară, 26 decembrie, din două județe diferite, anunță autoritățile care cer ajutorul populaţiei pentru găsirea lor. O fată de 15 ani a dispărut din judeţul Satu Mare, iar un băiat de 13 ani a dispărut din judeţul Sibiu, am

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum 2 ore
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

Turişti salvaţi de pe traseul Via Transilvanica / Salvamont Suceava a intervenit şi pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zonă

News.ro acum 53 minute
Salvamontiştii din Suceava au intervenit, joi, pentru a recupera doi turiştii de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zonă. ”O nou

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 3 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 5 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 4 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită”. Ce impozite vor fi majorate, potrivit fostului ministru al Economiei

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Economiei Cludiu Năsui (USR) susţine că este deja plănuită creşterea taxelor, în ciuda promisiunilor coaliţiei guvernamentale PSD-PNL-UDMR. Năsui susţine că va creşte taxarea muncii, a PFA-urilor şi TVA. „Creşterea taxelor este de

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

1°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°