În această vară, după venirea lui antrenorului Mircea Rednic la CFR Cluj, din lotul campioanei au fost daţi afară nu mai puţin de 18 jucători. Ultimul pus pe liber de fosta campioană a României este italianul Felice Piccolo.
Odată cu schimbarea antrenorului, la CFR Cluj s-au făcut schimbări majore şi în lotul de jucători. Nemulţumit de performanţele echipei sale, patronul Arpad Paszkany a anunţat că taie bugetul clubului şi, drept urmare, mai mulţi jucători au fost puşi pe liber de Mircea Rednic. Ultimul care a avut de suferit a fost italianul Felice Piccolo, om de bază în sezonul trecut.
"Aproape sigur la echipă va mai veni un fundaş central, pe lângă Brandao, pe care l-am adus recent. Avem nevoie de jucători buni pe acel post, pentru a fi acoperiţi în caz de suspendări sau accidentari. Lui Felice Piccolo îi vom da drumul de la club dacă va exista o ofertă avantajoasă. Încercăm să-l valorificăm, în condiţiile în care el mai are un singur an de contract cu CFR”, a spus Arpad Paszkany pentru Look TV.
Jucător care au plecat în această vară de la CFR Cluj: Nuno Claro, Maftei, Nuno Diogo, Mureşan, Vass, Godemeche, D. Valente, Kivuvu, Celestino, Obiora, Ronny, Bjelanovici, Weldon, L. Ganea, S. Buş, C. Bud, Piccolo şi Panin (retras).