Când armata a dat lovitura de stat - (iată un exemplu clasic de lovitură de stat, d-le Băsescu, d-nă Macovei, doamnelor şi domnilor; ceea ce s-a întâmplat la noi vara trecută a fost o golănie politică) - Egiptul era pe muchia războiului civil. Marii lideri democraţi ai lumii, în cap cu Obama, folosesc perifraze îngrijorate ca să ocolească sintagma ”lovitură de stat”. Un preşedinte ales în iunie 2012, cu 51,7% e debarcat de armată, după un ultimatum de 48 de ore, Constituţia – suspendată, mass-media luată sub control, numit un preşedinte interimar (în persoana preşedintelui Curţii Constituţionale). Lo-vi-tu-ră de stat, de oriunde am privi-o.O ştire, neconfirmată la ora când scriu, informează că unul dintre liderii Opoziţiei, premiatul Nobel Muhammad Mustafa ElBaradei, şeful Agenţiei Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică pe vremea invadării Irakului, a fost numit în fruntea unui guvern de tehnocraţi.
Susţinătorii Opoziţiei declară că în Egipt n-a fost chiar o lovitură de stat şi că revoluţia merge mai departe, cu armata în frunte. Fraţii Musulmani, susţinătorii lui Muhammad Mursi (momentan, sechestrat într-o bază militară), nu recunosc noua stare de lucruri şi sunt hotărâţi să rămână în stradă, până când alesul lor va fi repus în funcţie.
Adevărul este că Mursi contabilizase, în doar un an de zile, derapaje grosolane - începând cu lipsa unui program economic, cu persecuţiile împotriva creştinilor şi terminând cu amendamentele la Constituţie - izbutind să antagonizeze iremediabil societatea egipteană.
Ca să se asigure că pericolul războiului civil e înlăturat (deşi, de alaltăieri, din Vinerea Furiei, cum au numit-o susţinătorii preşedintelui debarcat, ţara trece printr-un nou val al escaladării violenţelor) şeful Armatei, generalul Abdul Fatah Saeed Hussein Khalil al-Sisi a ordonat arestarea unor lideri ai Fraţilor Musulmani.
Astfe
