Rezultatele parţiale ale examenului de Bacalaureat 2013 vor fi anunţate luni, până în ora 12:00. Peste 3.000 mii de absolvenţi de liceu din judeţul Vaslui aşteaptă primele rezultate.
Candidaţii din judeţul Vaslui, care au susţinut examenul de Bacalaureat 2013, pot afla rezultatele parţiale pe adevarul.ro, luni, 8 iulie, după afişarea acestora pe site-ul Ministerului Educaţiei. În aceeaşi zi elevii pot depune contestaţii, între orele 12:00 şi 16:00, iar rezultatele finale pentru BAC 2013 vor fi afişate vineri, 12 iulie, după rezolvarea contestaţiilor.
În judeţul Vaslui, peste 3.200 de elevi s-au înscris la examenul de maturitate, însă la fiecare probă au fost absenţi. De departe, proba care le-a dat mari bătăi de cap candidaţilor în acest an a fost cea scrisă la limba şi literatura română. Cei care au terminat liceul la un profil real, la subiectul al III-lea al acestei probe au avut de comentat o temă şi viziunea dintr-o poezie scrisă de Ion Barbu, Lucian Blaga sau Tudor Arghezi, la alegere.
La proba a doua, aproximativ 900 dintre absolvenţii vasluieni de liceu au ales să susţină examenul la istorie, în timp ce la matematică au participat peste 2.300 de candidaţi. Acestea au fost probele considerate de elevi ca fiind extrem de uşoare şi accesibile tuturor.
Ultima probă, cea la alegere, a fost o probă în care, în funcţie de obiectul ales, fiecare elev avea ocazia să îşi mărească media finală. Şi de această dată, liceenii s-au bucurat de subiecte uşoare, însă au fost şi voci care sperau să le cadă şi mai uşor. Geografia, logica sau informatica le-au dat destule bătăi de cap chiar şi celor mai buni la învăţătură.
Candidaţii din judeţul Vaslui, care au susţinut examenul de Bacalaureat 2013, pot afla rezultatele parţiale pe adevarul.ro, luni, 8 iulie, după afişarea acestora pe site-ul Ministerului Educaţiei. În aceeaşi zi elevii pot depune