Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bază de agrement cu piscine și terenuri de sport în valoare de 12,7 milioane de lei la Fălticeni

Publicat in Monitorul de Suceava, duminică 7 iulie 2013 ·

Primăria municipiului Fălticeni va construi cu fonduri europene o bază de agrement cu piscine, terenuri de sport și locuri de joacă pentru copii în zona parcului de lângă iaz. Proiectul intitulat ”înființare infrastructură de agrement Nada Florilor” în valoare de 12,739 de milioane de lei a fost depus la finele săptămânii trecute la Agenția de Dezvoltare Nord Est de la Piatra Neamț. Potrivit primarului Cătălin Coman, proiectul vizează construirea unei piscine acoperite în suprafață de aproape 2.000 de metri pătrați, construcție care va beneficia de centru SpA și săli de agrement, și a trei bazine în aer liber, unul de 325 de metri pătrați și adâncime de 4 metri dotat cu trambuline pentru sărituri, un bazin de 75 de metri pătrați și adâncime de 1 metru pentru copii și un bazin pentru adulți de 300 de metri pătrați dotat cu topogane. Complexul de agrement va mai conține un teren de sport de 800 de metri pătrați, pentru fotbal, tenis de câmp, volei și baschet, parcări, alei pietonale, o pistă pentru biciclete, o cascadă, bănci și sistem de iluminat modern. Primarul de Fălticeni a subliniat că municipalitatea va mai construi în zona respectivă dar pe alt proiect locuri de joacă pentru copii și va reabilita teatrul de vară care acum este în paragină. Din valoarea totală a proiectului de 12,739 de milioane de lei, 12,352 de milioane reprezintă suma eligibilă adică banii nerambursabili de la Uniunea Europeană și 311.622 de lei suma neeligiblă care urmează a fi acoperită de municipalitate. ”Am muncit foarte mult la acest proiect care are peste 1.000 de pagini. Am făcut documentația în 10 zile în condițiile în care un asemenea proiect se face cam în șase luni. Ne-am mobilizat toți specialiștii de la primărie, cei de la firma de consultanță de la Iași și am reușit să facem un lucru care va fi benefic pentru oraș. În primul rând va crea noi locuri de muncă, va atrage turiș

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 11 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 8 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 13 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 7 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 12 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Trump și Zelenski au vorbit la telefon. Cei doi lideri au discutat despre apărarea antiaeriană a Ucrainei

Adevarul acum 9 ore
Președintele Volodîmîr Zelenski și omologul său american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, vineri, 4 iulie, în cadrul căreia au convenit să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei, a anunțat liderul ucrainean.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°