Un şef al unei companii sau instituţii de stat câştigă peste 10.000 de euro pe lună, de zece ori mai mult decât preşedintele şi premierul. Dar Guvernul pregăteşte o nouă lege a salarizării care, susţin iniţiatorii, va introduce criterii de performanţă în salarizarea celor plătiţi de stat, fără însă a schimba ceva din situaţia descrisă mai sus.
Guvernul pregăteşte o nouă lege a salarizării în sistemul bugetar, iar angajaţii instituţiilor de stat ar urma să fie remuneraţi şi cu bonusuri pe bază de performanţă, potrivit unui document oficial citat de agenţia de presă Mediafax.
„Având în vedere multitudinea de forme de salarizare specifice fiecărui sector bugetar (învăţământ, sănătate, apărare, justiţie, poliţie, funcţie publică, sport, afaceri externe), se impune elaborarea unui proiect normativ prin care să se reglementeze salarizarea categoriilor de personal între o limită minimă şi o limită maximă, acordarea unei părţi variabile în funcţie de performanţele profesionale individuale şi încadrarea în cheltuielile de personal alocate fiecărui ordonator principal de credite“, se arată în document.
În forma actuală a legii, care stabileşte salariile bugetarilor pe o scală de la 1 la 15 (în care 1 este valoarea salariului minim pe economie şi cel mai mic salariu din sistem), se prevede o plafonare a primelor şi a sporurilor în cuantum de până la 30% din salariul de bază. Ar fi pentru prima oară când, printr-o lege de salarizare a bugetarilor, s-ar evalua performanţa angajaţilor asemenea practicilor din mediul privat. Până în prezent, „bonusurile“ luate de bugetari constau într-o serie de sporuri negociate la nivel de ramură (cum erau, de exemplu, celebrele sporuri de antenă sau de zâmbet etc.) şi aşa se face că în unele situaţii salariul unui ministru este mai jos decât cel al unui funcţionar, o realitate care de-a lungul vremii a fost criticat