În Oltenia fotbalistică se mai face performanţă, în acest moment, doar de către Pandurii Tg-Jiu. Spre regretul împătimiţilor fotbalului din Dolj şi din întreaga regiune, Universitatea abia face primii paşi spre renaştere. Timizi, mici, dar îi face. După câţiva ani de moarte, alb-albaştrii speră din suflet că iubirea lor va fi din nou în prim-plan. Le urăm baftă, căci aşa suporteri extraordinari merită cu prisosinţă refacerea unei legende. Discuţia noastră nu are în vedere situaţia ingrată a Universităţii Craiova, ci impasul în care se află Ciurel, mare boss la CEO, de a-l demite pe inegalabilul Marin Condescu din fruntea clubului Pandurii. Aşa cum ştiţi, de ani buni, sindicalistul ăl mai şef din mineritul oltean taie (frunze la câini) şi spânzură (muşte de lustră) în cadrul echipei calificate, în premieră, într-o cupă europeană. Evident, cârcotaşii vor sări de rect în sus şi vor ţipa că datorită lui a ajuns echipa unde este acum. Corect, are meritele sale că nu a frecat antrenorii la cap (Grigoraş şi Pustai), dar tot din cauza sa, bugetul clubului are găurele (nu chiar de furnică) – spune presa locală. Cum gaura trebuia acoperită (se caută chiloţi tetra, cunoscuţi ca ruseşti, de odinioară, dar cu partea pentru cur foarte, foarte mare), banii au venit, în timp, de la CEO, Artego sau Primăria Tg-Jiu. Vorbim de ani întregi…
A apărut însă în peisaj dorinţa lui Ciurel de a se lămuri despre situaţia economică a echipei. Asta oficial. Neoficial, credem că fie Marin Condescu a călcat pe bec şi l-o fi jignit pe Ciurel cumva, cândva, iar acum omu’ îi arată că poate şi vrea să i-o dea-n barbă, fie se vrea ostracizarea boss-ului de la sindicate. Dacă este aşa (mă refer la a doua variantă), atunci excluderea de la masa şmecherilor nu se poate face decât cu tone de scandal. Aşteptăm, în perioada următoare, să vedem dacă iese tămbălău sau se termină totul precum o beşină