Dar, cum ajunge o femeie în politică?!
Mai deunăzi, discutând cu un bărbat, întrebat fiind care crede că este cea mai sigură şi scurtă cale ca o femeie să ajungă în politică, am primit un răspuns foarte interesant: Politica trebuie să ajungă în femeie, mai înainte de orice. Domnul respectiv este un bărbat care face business în politică, deci, ştie el ce ştie. Deşi, acest răspuns mi s-a părut că ascunde o nuanţă pregnantă de cinism şi vulgaritate generate de misoginism, am realizat că acesta are inclus un adevăr incontestabil.
Pentru a ajunge în politică şi pentru a deveni mai mult decât o femeie în politică, un simplu accesoriu decorativ sau un nume şi o imagine care completează o lista de partid, un loc în Parlament, minister, cancelarii sau oriunde altundeva, de ce nu şi Preşedinţie sau mai ales acolo, trebuie să existe acea sămânţă unică, inconfundabilă, atribuită masculinului politic, cu care să te fi născut şi pe care să o faci să crească în interiorul tău în acea zonă din care se trage puterea unei femei- sexualiatatea. Apoi, această sămânţă trebuie cultivată şi stropită din belşug cu forţa masculină aflată pe drumul care duce la politică şi care trece prin ea şi ajunge la cele mai înalte poziţii din această sferă.
Pentru asta, trebuie să fii născută cu intuiţia, disponibilitatea şi adaptabilitatea demne de o eroină de război. Pot spune că lumea, România, sunt pline de false astfel de eroine şi mult mai puţin de cele adevărate. Aici, din nou, în această selecţie, intervine... aceeaşi eternă sexualitate. Cine ajunge în sfera care contează este femeia care îşi foloseşte TOATE atributele. Acea femeie care poate depăşi nivelul bacantei şi care poate face diferenţa între sexualitatea de lupanar şi cea de templu, atribuită numai iniţiatelor.
Aşadar, se pregăteşte o nouă viziune în politică. Cea a femeii complete, aşa cum spun anumite vo