Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale,rezultatele la prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2013 vor fi afişate luni până la ora 12.00.
Contestaţiile se vor putea depune tot luni, până la ora 16,00, rezolvarea acestora urmând a se face între 9 şi 11 iulie. Afişarea rezultatelor finale se va face pe data de 12 iulie.
Cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2013 va începe în perioada 15 - 19 iulie cu înscrierea candidaţilor.
Pe19 şi 20 august vor fi evaluate competenţele lingvistice de comunicare orală a limbii române, iar între 19 şi 21 august va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă. În zilele de 20 şi 21 august se vor desfăşura evaluările competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar pe 22 şi 23 august cele ale competenţelor digitale.
Prima probă scrisă la limba şi literatura română va avea loc în 26 august, fiind urmată de proba scrisă la limba şi literatura română pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale în 27 august.
Proba obligatorie a profilului se va susţine în 28 august, iar cea la alegere a profilului şi specializării în 30 august.
Afişarea rezultatelor va avea loc pe 2 septembrie, până la ora 12,00, iar depunerea contestaţiilor în aceeaşi zi până la ora 16,00.
Contestaţiile vor putea fi rezolvate în zilele de 3 şi 4 septembrie, urmând ca afişarea rezultatelor finale să se facă pe 5 septembrie, transmite Agerpres.
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale,rezultatele la prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2013 vor fi afişate luni până la ora 12.00.
Contestaţiile se vor putea depune tot luni, până la ora 16,00, rezolvarea acestora urmând a se face între 9 şi 11 iulie. Afişarea rezultatelor finale se va face pe data de 12 iulie.
Cea de-a doua sesiune a examenului