Românii târâie de veacuri după ei tinicheaua obiceiurilor necinstite. Explicaţiile acestor apucături - şocante pentru occidentali, îndrăgite de băştinaşi, generatoare de sărăcie şi nedreptate - trebuie căutate adânc în trecut, până la începuturile ţărilor române.

„Nicio descriere nu se poate apropia de adevăr când este vorba să-i înfăţişeze pe slujbaşii din Ţara Românească. Nemăsurata lor imoralitate, ticăloşia – acesta este cuvântul potrivit – îndurerează şi umple omenirea de silă.“ Acesta este portretul funcţionarilor din ţările române făcut la începutul secolului al XIX-lea de Louis Langeron, nobil francez angajat ca ofiţer în armata ţarului pe parcursul războiului ruso-turc dintre 1806 şi 1812. De atunci au trecut 200 de ani, dar felul în care se comportă destui dintre administratorii statului român, de la clasa politică şi până la simpli funcţionari, poate da impresia că Langeron a trecut ieri prin România. Corupţia, „nemăsurata imoralitate“ manifestate de o parte însemnată a locuitorilor de pe aceste meleaguri, consemnate şi în toate statisticile (care situează invariabil România în topul celor mai corupte ţări din Europa), pare fără leac. Deşi accentuat în comunism şi exploziv după Revoluţie, acest defect nu este, de fapt, caracteristic ultimilor ani, iar izvoarele istorice arată că rădăcinile corupţiei sunt mult mai adânci şi merg în adâncul trecutului vreme de secole. „Weekend Adevărul“ vă propune un drum către originile flagelului care paralizează România, dar şi explicaţii găsite, acum şi în alte epoci, de specialişti, de români şi străini, privitoare la „civilizaţia corupţiei“ aici. În memoriile sale, contele francez Louis Langeron descoperea, acum 200 de ani, o explicaţie a mentalităţii locuitorilor de pe aceste meleaguri: „Mai înrâuriţi de către grecii din Fanar, căci un mare număr se află stabiliţi la Bucureşti, mulţi boieri din Ţara Românească a