Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miros de ouă clocite în tot oraşul

Publicat in Observator de Constanta, luni 8 iulie 2013 ·

O defecţiune la o instalaţie de recuperare a sulfului, de la Rompetrol, a „parfumat“, sâmbătă seară, staţiunea Mamaia şi mai multe cartiere din Constanţa

Potrivit specialiştilor de mediu, în concentraţii mari sulful este periculos

Sâmbătă seară, un miros persistent şi intens i-a luat prin surprindere pe constănţenii din mai multe cartiere ale oraşului, dar şi pe turiştii aflaţi în staţiunea Mamaia. Sute de apeluri s-au primit la mai multe instituţii de control, oamenii reclamând odorul greu care nu le permitea să deschidă ferestrele. În unele cartiere din oraş mirosul a dispărut abia spre dimineaţă, deoarece vântul l-a purtat spre alte zone, dar în altele s-a resimţit chiar şi duminică.

Apeluri de urgenţă prin care se reclama mirosul greu, s-au primit la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, la Agenţia pentru Protecţia Mediului, la Garda de Mediu etc.

Surse din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului spun că s-au primit reclamaţii şi la specialiştii instituţiei, care au bănuit din primele clipe că este vorba despre o defecţiune a instalaţiei de desulfurare de la Grupul Rompetrol Rafinare din Năvodari. Drept consecinţă, duminică dimineaţă, o echipă a Agenţiei pentru Protecţia Mediului a luat probe pentru a analiza de la ce provine mirosul puternic de hidrogen sulfurat. Aceleaşi surse susţin că reprezentanţii Grupului Rompetrol nu au anunţat în week-end că au avut probleme la instalaţia de desulfurare.

Pe de altă parte, deoarece nu există dispecerat de urgenţă în cadrul A.P.M., oficialii Rompetrol ar fi putut să-i anunţe doar pe specialiştii de la care au datele de contact sau să fi trimis un anunţ prin e-mail. Cum la A.P.M. nu lucrează nimeni în week-end, doar în această dimineaţă se va afla dacă s-a primit vreo înştiinţare de la potenţialul poluator. Cel mai probabil, mirosul de hidrogen sulfurat a fost adus din Năvodari în staţiun

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum 18 minute
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 39 minute
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

BREAKING. Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte: Judecătorii au respins în unanimitate sesizarea acestuia pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 46 minute
Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate, informează G4 Media. CCR a respins joi sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Acesta reclamase caracterul necla

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 2 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum o ora
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Fiul fostului lider al clanului Sportivilor, judecat pentru tentativă de omor cu maceta. Măsură educativă, nu închisoare

Ziua Constanta acum 19 minute
Fiul fostului lider al clanului Sportivilor, Robert Florin Nica, a fost judecat de Tribunalul Prahova pentru tentativă la omor, instanța de fond aplicându-i inculpatului o măsură educativă neprivativă de libertate. Fiul fostului lider al clanului Sp

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 32 minute
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

Vremea

București
acum

29°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

15°/25°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°