Noi, românii, ne permitem prea rar, din cauza experienţelor istorice şi a nefericitei apropieri geografice de autoritariştii eurasiatici, să criticăm democraţiile occidentale. Atunci când cineva o face, discursul este de obicei demagogic, populist şi distructiv.
Dar astăzi, Uniunea Europeană, simultan lovită de criza economică şi criza de încredere a propriilor cetăţeni, este asaltată de probleme. Atenţia ei scade, standardele la fel şi, încet, ochii se închid.
„Există teama că, în Europa, distanţa dintre cetăţenii obişnuiţi şi politicienii şi birocraţii de la Bruxelles compromite legitimitatea democratică“, se scrie în debutul unui raport al
Transatlantic Academy, publicat în mai 2013.
E foarte greu să suspectezi o organizaţie precum Transatlantic Academy (fondată de German Marshall Fund of the United States şi finanţată de guvernul federal german şi de mai multe fundaţii americane şi europene) că promovează o platformă antioccidentală. Tocmai de aceea, concluzia lor este cu atât mai alarmantă: „Suntem îngrijoraţi că rigiditatea instituţională (din UE - n.r.) scade sensibilitatea instituţiilor la aspiraţiile democratice ale cetăţenilor“.
Astăzi, reţeta nepopularităţii într-un grup de tineri este să spui, chiar dacă o faci cu intenţii bune, că vrei să devii politician. Dorinţa de a guverna cetatea este instantaneu identificată cu lăcomia omului care se doreşte în fruntea bucatelor. Această scârbă plenară a generaţiei tinere faţă de clasa politică este justificată de realitate.
Când aţi întâlnit ultima oară un om obişnuit care, în colaborare cu parlamentarul său, să fi promovat o lege benefică breslei sau comunităţii din care face parte? Care este ultima petiţie pe care aţi semnat-o, ca simplu cetăţean, şi care s-a transformat în faptă? Când aţi intrat ultima oară într-o instituţie a statului fără teama că vă veţi risipi timpul şi c
