Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul din Novaci, pasiune pentru flori şi vânătoare

Publicat in Pandurul, luni 8 iulie 2013 ·

Dumitru Leuştean, primarul din Novaci, a făcut o pasiune aparte pentru flori. Numai la locuinţa sa are zeci şi chiar sute de exemplare. Mai mult decât atât edilul a dispus ca în fiecare instituţie şi unitate şcolară să existe cât mai multe astfel de plante ornamentale naturale. Pe lângă faptul că iubeşte florile, edilul mai are o pasiune, vânătoarea.

Pasiunea pentru flori a primarului din Novaci nu mai este o necunoscută pentru cetăţenii din zonă. Dovadă sunt spaţiile verzi înfiinţate în oraş în ultima perioadă. Mai mult decât atât, primarul Dumitru Leuştean are acasă zeci de flori pe care le îngrijeşte cu cea mai mare atenţie. “În general sunt pasionat de spaţii verzi, flori şi merg pe deviza de a avea un oraş curat. Inclusiv acasă am foarte multe flori de care mă ocup şi le întreţin. Am peste o sută de flori acasă, din toate sortimentele. În fiecare an le mai schimb, le verific, să văd care şi cum rezistă şi pe perioada de iarnă şi în sezonul cald. Nu am o floare preferată, îmi plac în general toate florile, şi cele care fac şi floare şi cele care au numai frunză. Am adus flori şi la sediul primăriei, în grădiniţe, şcoli şi la liceu”, a declarat primarul Dumitru Leuştean.

Pasiune pentru vânătoare

O pasiune mai veche a primarului Dumitru Leuştean este vânătoarea. De-a lungul timpului a vânat diverse specii de animale şi păsări. Edilul spune că pentru el este mai mult un mod de a se menţine în formă. “Este o activitate care îmi place foarte mult, din păcate în ultima perioadă timpul nu prea îmi mai permite. În limitele timpului, în sezonul când avem acces, când există autorizaţie, mă duc şi la vânătoare. Am vânat cam de toate. Am trofeu de porc, de ţap, lup, chiar urs, păsări, iepuri. Sunt vânător din 1992, am avut pasionaţi de vânătoare şi în familie, şi prieteni. Până la urmă pentru mine este un sport, pentru că nu am alte activităţi sportive”

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: „Orice afirmații privind organizarea deficitară a alegerilor în străinătate pentru Președintele României sunt false”. Câți români au votat

Gandul acum 17 minute
Mesajele false sunt menite să submineze caracterul liber și corect al alegerilor, atrage atenția Ministerul Afacerilor Externe (MAE), sâmbătă, printr-un comunicat de presă privind procesul electoral în străinătate. Ministerul Afacerilor Externe prec

Atenționare de călătorie în Franța emisă de MAE. Posibile perturbări ale traficului feroviar în perioada 5 - 11 mai 2025

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că sindicatele căilor ferate din Republica Franceză (SNCF) au lansat un apel la grevă începând de luni, 5 mai

AUR denunță nereguli în procesul de vot din diaspora: „Secții mutate, români trimiși de la o adresă la alta”

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) atrage atenția asupra unor nereguli care ar afecta desfășurarea corectă a alegerilor prezidențiale în diaspora.

Alegeri prezidențiale 2025 Până pe 3 mai, ora 17.00, au votat peste 274.000 de români din diaspora

Ziua Constanta acum 32 minute
Până astăzi, 3 mai 2025, la ora 17:00, un număr de 274.731 alegători s-au prezentat la urne în diaspora, pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. De asemenea, un număr de 4.106 alegători au votat prin corespondență, tota

Crin Antonescu s-a întâlnit cu James Trainor, trimisul lui Donald Trump din SUA. Pe cine a refuzat americanul

Libertatea acum 2 ore
Candidatul PSD-PNL-UDMR la prezidențiale, Crin Antonescu, a avut o întâlnire de aproximativ o oră și jumătate cu James E. Trainor, vicepreședintele Comisiei Federale pentru Alegeri din Statele Unite, trimis de Administrația Trump pentru a observa al

Se cere demisia lui Marcel Ciolacu după excluderea României din programul Visa Waiver

HotNews acum 9 ore
Politologul Cristian Preda a reacționat la scurt timp după ce SUA au exclus România din programul ce permite cetățenilor anumitor țări să călătorească în Statele Unite fără viză pentru sejururi de până la 90 de zile cu anumite condiții, apreciind că

Rusia îl acuză pe Zelenski de „ameninţare directă” la adresa securităţii sărbătorii de 9 mai

G4Media acum 2 ore
Rusia l-a acuzat sâmbătă pe Volodimir Zelenski că ameninţă siguranţa comemorărilor sale din cel de-al Doilea Război Mondial de pe 9 mai, după ce liderul ucrainean a declarat că Kievul nu poate garanta „siguranţa” liderilor internaţionali care vor pa

Campania electorală s-a încheiat oficial Propaganda, interzisă până la finalul votului. Peste 1.100 de forțe MAI asigură securitatea în Constanța

Ziua Constanta acum 3 ore
Campaniile electorale s-au încheiat oficial în această dimineață la ora 7, fiind interzisă continuarea propagandei electorale. Campaniile electorale s-au încheiat oficial în această dimineață la ora 7, fiind interzisă continuarea propagandei elector

Ministrul Educației, Daniel David, de Ziua Mondială a Libertății Presei - „Presa liberă de calitate trebuie recunoscută, protejată și întărită/susținută”

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 3 mai, este Ziua Mondială a Liberătății Presei, iar ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a oferit un mesaj în acest sens. Astăzi, 3 mai, este Ziua Mondială a Liberătății Presei, iar ministrul Educației și Cercetării, Daniel David

Cum arată clasamentul Superligii după egalul făcut de FC Botoșani pe teren propriu cu Unirea Slobozia

Botosani News acum o ora
FC Botoșani se menține pe poziția a șasea a play-out-ului Superligii după egalul de sâmbătă, de pe teren propriu, cu Unirea Slobozia, din etapa a șaptea a Superligii. Echipa lui Leo Grozavu are 26 de puncte, însă un meci mai mult decât UTA, care urm

Vremea

București
acum

27°
sâm.

10°/27°
dum.

11°/28°
lun.

16°/28°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

27°
sâm.

9°/27°
dum.

12°/29°
lun.

13°/22°
mar.

11°/18°
Constanta
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/18°
lun.

13°/19°
mar.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

9°/28°
dum.

9°/23°
lun.

13°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

29°
sâm.

10°/29°
dum.

9°/24°
lun.

14°/24°
mar.

12°/17°