Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu a fost ales în cursul zilei de ieri prim-vicepreşedinte al PDL.
În favoarea sa au votat 552 de membri ai CNC şi s-au împotrivit 8 persoane .
Cătălin Predoiu a declarat la reuniunea CNC al PDL că principalul său proiect îl reprezintă “trimiterea în opoziţie” a “accidentului istoric” numit USL.
“Sunt astăzi aici şi pentru un alt motiv, pentru că nu mai pot să stau şi să mă uit când ţara noastră e făcută praf în fiecare zi de iresponsabili care în loc de cap au un televizor, în loc de inimă au un portofel şi în loc de suflet au un sac cu miştocăreli. USL este un accident istoric şi noi avem obligaţia morală să-i oprim. USL a făcut ţăndări pe ce a pus mâna anul trecut, pe reputaţia României. USL este un lichidator de ţară, joacă baschet şi fotbal cu România, până când o sa-i oprim“,
a afirmat Cătălin Predoiu, reiterând în discursul rostit o temă pe care a dezvoltat-o și într-o postare publicată ieri pe blogul personal, în care pledează pentru necesitatea implicării cât mai multor persoane în viața politică, în scopul repoziționării ordinii valorice firești într-o societate aflată în derută:
“Ne tot întrebăm ce vrem pentru România. Ce-ar fi, până aflăm detaliile „tehnico-economice” ale acestui răspuns, să începem prin a înlocui Minciuna cu Adevărul spus în faţă, Aşteptarea cu Acţiune şi Blatul cu Competiţia reală? Ce-ar fi să ieşim din iluzia în care ne-am instalat acum 23 de ani, că e deajuns „să ne facem că facem orice”, deajuns să aşteptăm para mălăiaţă şi ea va cădea, şi să ne luăm „pe bune” la întrecere?
De la Adevăr, Acţiune şi Competiţie reală vor veni multe soluţii. Dar aceste VALORI nu vor putea fi relansate în joc decât prin purtătorii lor, prin oameni care le practică în viaţa reală, nu numai în cea virtuală de pe ecrane sau Facebook.