Un caz mai puțin obișnuit au de instrumentat polițiștii rutieri din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava. Ei au fost nevoiți să caute victima unui accident rutier care a plecat acasă după ce a fost lovită de o mașină. Sursa: infomm.ro
Ciudatul accident a avut loc, vineri, la ora 15. 05, pe strada Calea Bucovinei din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Andrei T, de 30 ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul, l-a accidentat uşor pe pietonul Adrian L., de 43 ani. Localnicul, beat fiind, a traversat prin loc nepermis şi fără să se asigure.
După impact, victima a părăsit locul producerii accidentului. Polițiștii chemați la fața locului au fost nevoiți să îl caute. Au dat de el acasă. Când l-au testat cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie uriașă: 1,82 mg/l. În schimb, șoferul care l-a lovit circula regulamentar, avea centura de siguranţă, iar la testarea cu aparatul etilotest rezultatul a fost negativ. Cu toate acestea, i s-au recoltat și probe biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.
„În astfel de situații, se întocmește dosar de cercetare în care se stabilește sau nu culpa șoferului. Pietonului nu are ce să i se întâmple”, a precizat pentru EVZ șeful Direcției Poliției Rutiere, comisar șef Lucian Diniță.