Un cameraman a ajuns la spital, în timp ce maşina lui Jules Bianchi a luat-o pur şi simplu la vale, fără a fi pilotată
La numai o săptămână după ce exploziile de cauciucuri au marcat cursa din Marea Britanie, Formula 1 a „trăit“ ieri o altă etapă cu incidente. Două s-au detaşat la Nürbürgring prin faptul că au fost inedite. Primul l-a avut în prim-plan pe Mark Webber, care a rămas fără roata dreaptă spate, chiar pe linia boxelor, imediat după ce a efectuat schimbul de pneuri.
Cauciucul a sărit ţanţoş câţiva metri, iar apoi a aterizat direct în capul unui cameraman. Al doilea incident a venit la jumătatea cursei şi l-a avut în prim-plan pe francezul Jules Bianchi. Sau mai exact maşina acestuia, care a luat-o pur şi simplu la vale, pe circuit, după ce staţionase vreme de câteva secunde în decor. În ciuda unei etape agitate, Sebastian Vettel a controlat MP al Germaniei şi s-a impus pentru prima dată pe circuitul de casă.
Clasamentul piloţilor (primele zece poziţii) este următorul:
1. Sebastian Vettel 157 de puncte;
2. Fernando Alonso 123;
3. Kimi Raikkonen 116;
4. Lewis Hamilton 99;
5. Mark Webber 93;
6. Nico Rosberg 84;
7. Felipe Massa 57;
8. Romain Grosjean 41;
9. Paul di Resta 36;
10. Jenson Button 33.
Clasamentul constructorilor este următorul:
1. Red Bull 250 de puncte;
2. Mercedes 183;
3. Ferrari 180;
4. Lotus Renault 157;
5. Force India 59;
6. McLaren-Mercedes 49;
7. Toro Rosso 24;
8. Sauber 7;
9-11. Williams, Caterham, Marussia 0.
MEDIAFAX
UPDATE
Clasament final în MP al Germaniei
1. Sebastian Vettel - Red Bull
2. Kimi Raikkonen - Lotus
3. Romain Grosjean - Lotus
4. Fernando Alonso - Ferrari
5. Lewis Hamilton - Mercedes
6. Jenson Button -