Galerie Foto

A fost odată ca niciodată un rege al boemei, bogat în talent şi locuitor al unui palat de vise: poetul Traian Dorgoşan. Dar asta a fost cândva, căci astăzi acel rege, autorul volumelor „Celălat Geamăn”, „Lacrima Albastră” şi „Circusparada”, e aproape uitat.

Palatul lui e acum o casă mică, cu sute de trandafiri sălbatici, care atârnă de gard, și cu trei căței care nu se plictisesc să latre atunci când cineva trece pragul porții. Asemănători cu imaginea lui Traian atunci când nu avea chef să vorbească cu nimeni. În casă, printre cărți, poze și obiecte de cult care-și duc veacul înghesuite, la loc de cinste stă un bust din gips făcut, demult, de sculptorul Aurel Gh. Ardeleanu. Eu, adulmecând infinitul, cum spunea un coleg, descrie poetul sculptura. A trecut destul timp de când fiica prietenului Aurel, Marcela, îi spunea „nenea frumosul”, atunci când îi era model tatălui ei. Eu eram nenea frumosul pentru feticuța asta, care avea cam trei ani pe atunci, îşi aminteşte poetul. Era pe vremea când boema și literatura erau viața lui toată.

Traian Dorgoşan are o timiditate înnăscută și o inhibare atunci când este în preajma aparatelor de înregistrat. Așa a fost mereu, și asta nu s-a schimbat odată cu înaintarea în vârstă. Dar atunci când se simte în siguranță, povestește degajat fel de fel de întâmplări, unele care îl distrează chiar și pe el. Eram la București, într-o seară, și băusem ceva. Când am plecat acasă, am căzut și m-am julit la nas. M-am dus la farmacie să mă pansez și am rămas acolo toată noaptea, recitându-le farmacistelor poeziile mele. Ele erau încântate, povestește, amuzat, Traian.

Acum pletele-i sunt albe, iar mâinile obosite. Nu mai poate scrie. Deși nu a dat din coate să rămână în branșa scriitorilor, el este totuși cel care a scris versuri precum: „Pe grumaz/ – Atlas/ îmi sprijin/ lumea, de acum şi-apoi,/ între, gemeni, uneo