Forul european a cerut reformularea articolelor scandaloase din proiectul de revizuire a Constituţiei elaborat de Comisia condusă de Crin Antonescu.
Experţii în drept constituţional ai Comisiei Consiliului Europei pentru democraţie prin drept, cunoscută sub numele de Comisia de la Veneţia, au fost la sfârşitul săptămânii în România pentru a discuta cu factorii implicaţi în procesul de revizuire a Constituţiei. Rezultatul? Specialiştii au criticat vehement câteva articole blamabile prezente în noua Constituţie şi au smuls promisiunea lui Crin Antonescu, preşedintele Comisiei de revizuire, că acestea vor fi reformulate.
Membrii delegaţiei au taxat articolele prin care Parlamentul a căpătat puteri nemăsurate. Mai exact, Comisia de le Veneţia a cerut reformularea articolului 61 din noua Constituţie care stipulează: „Parlamentul este organul reprezentativ al poporului român, forul suprem de dezbatere şi de decizie al naţiunii şi unica autoritate legiuitoare a ţării“. Ca urmare, după spusele lui Crin Antonescu, acest articol va fi reformulat.
„O observaţie a invitaţilor noştri a fost aceea că termenul «decizie» ar putea să nască interpretări prea largi. În sensul acesta cred că vom renunţa la termenul «de decizie» ca să nu se poată naşte confuzii, deşi Constituţia descrie foarte clar care sunt prerogativele şi ale Parlamentului, şi ale Guvernului, şi ale preşedintelui, şi ale altor instituţii”, a spus Antonescu. De altfel, acest articol a fost criticat şi de preşedintele Traian Băsescu, dar şi de Consiliul Legislativ.
LACRIMILE LUI VASILE BLAGA
Comisia de la Veneţia nu a trecut cu vederea nici articolul care defineşte puterile statului şi în cadrul căruia preşedintele nu este menţionat ca parte a puterii executive. Parlamentarii din Comisia de revizuire l-au scos pe preşedinte din puterea executivă, pe motiv