Rezultatele parţiale ale examenului de Bacalaureat 2013 vor fi anunţate luni, până la ora 12.00. Peste 17.488 de absolvenţi de liceu din Bucureşti aşteaptă primele rezultate la examenul de maturitate.
Candidaţii din Bucureşti, care au susţinut examenul de Bacalaureat 2013, pot afla rezultatele parţiale pe adevarul.ro, luni, 8 iulie, după afişarea acestora pe site-ul Ministerului Educaţiei. Elevii pot depune contestaţii luni, între orele 12.00 şi 16.00, iar rezultatele finale pentru BAC 2013 vor fi afişate vineri, 12 iulie, după rezolvarea contestaţiilor.
Cu emoţii sau nu, aşteptat sau mai puţin aşteptat de elevi, majoritatea candidaţilor de anul acesta au declarat că examenul de BAC a fost mai uşor decât se aşteptau, în unele cazuri chiar mai uşor decât simulările din timpul anului şcolar. Absolvenţii clasei a XII-a au susţinut miercuri, 3 iulie, proba scrisă la Istorie sau proba scrisă la Matematică, la examenul de Bacalaureat 2013. Adevarul.ro a publicat, miercuri, rezolvarea subiectelor la Bac 2013, pe care le-a rezolvat şi dezbătut împreună cu profesori şi candidaţi la examenul de maturitate. Cu toate că emoţiile nu au lipsit nici anul acesta, cei mai mulţi tineri au considerat subiectele mai uşoare decât se aşteptau. Pe de altă parte, tinerii din Bucureşti au spus că adevăratele probe de foc s-au consumat în decursul acestei săptămâni, atunci când au susţinut examenele la Română şi Matematică. Fraudă la Bac, audieri cu scandal
Examenul de Bacalaureat nu a trecut nici anul acesta fără să existe probleme, o ţară întreagă fiind cu ochii pe situaţia de la liceul Dimitrie Bolintineanu, unde procurorii şi poliţiştii bucureşteni, cu sprijinul SRI, au descins luni la Liceul Bolintineanu din Capitală, unde există suspiciuni că examenul ar fi fost fraudat.
Inspectoratul Şcolar a anunţat că directorul şi directorul adjunct al şcolii au fost demişi