Imediat ce a primit cererea de la U Craiova SA, Tiberiu Iacob- Ridzi a urgentat lucrurile pentru ca înţelegerea să fie parafată. Cererea pentru închirierea Stadionului Jiul a ajuns la Primăria Petroşani în data de 4 iulie. În data de 5 iulie, membrii Consiliului Local Petroşani erau convocaţi la o şedinţă de îndată pentru a vota acest proiect, alături de alte 4. Doar 12 consilieri locali s-au strâns la apel, suficienţi însă pentru a vota încheierea contractului cu U Craiova SA.
Cererea era semnată de fratele patronului Mititelu, Claudiu Mititelu, alături de Sanda Olăroiu şi Laurenţiu Zanfirache, dar în sală, din parte U Craiova, se afla Marcel Iancu. Încă dinaintea începerii şedinţei, consilierul Claudiu Cornea (PDL), viceprimarul Dorina Niţă (PNL) şi primarul au discutat unele aspecte din contract, punându-se de acord pentru două amendamente.
Aşa cum precizează şi cererea depusă de U Craiova SA, bugetul Primăriei Petroşani are doar de câştigat. Anume: 1000 de euro + TVA, pentru fiecare meci oficial disputat în imobilul Stadionului Jiul Petroşani şi anexele sale; 500 de euro + TVA pentru meciurile amicale; plus 25 la sută din totalul sumelor încasate din vânzarea biletelor.
Marcel Iancu a fost întrebat cu cât timp înainte poate anunţa Primăria Petroşani despre data meciului. A răspuns că notificarea poate fi făcută cu 3-4 zile înainte. Claudiu Cornea a propus ca notificarea despre jucarea meciului să se facă cu 3 zile înaintea partidei, iar plata banilor pentru închirierea stadionului cu 48 de ore înainte de ziua meciului.
De asemenea, Dorina Niţă a propupus ca, după fiecare partidă, în termen de 3 zile să se notifice primăria despre numărul biletelor vândute, şi să plătească suma aferentă în 30 de zile.
Iancu a fost de acord cu aceste propuneri, aşadar, consiliul local s-a asigurat că banii vor ajunge în bugetul pri