A publicat 16 volume, conducând cititorul în cele mai interesante călătorii, fie că a fost vorba de romane, romane-eseu, eseu sau teatru.
Reporter: Aţi scris romane, lucrări ştiinţifice, eseuri, roman-eseu şi teatru. De unde dragostea pentru scriitură?
Nicolae Bălaşa: Dragostea pentru scriitură? Dintr-o pornire interioară, din dorinţa de a reexprima lumea, din dorinţa de a-mi memora timpul etc. La cele spuse, trebuie să adaug pasiunea, chiar pofta pentru poveste, singura noastră imanenţă pe pânzele vremurilor. Nu ai o poveste a ta, care să fie în gândurile şi pe buzele altora, aproape că nu exişti. De altfel, cred cu tărie că una din trăsăturile omului, trăsătură ce îl face distinct, în natură, în lume, este puterea de a povesti şi de a se lăsa povestit.
R.: Când a apărut şi cum s-a înfiripat ideea de a vă aşterne gândurile pe hârtie şi de a le oferi celor ce iubesc arta scrisă?
N.B.: Când am învăţat alfabetul, când am învăţat să citesc. La mine în sat, pe vremea aceea, nu era televizor, nu era nici măcar curent electric. Citeam la lumina unei lămpi cu gaz. Am parcurs, pentru prima dată, schiţele lui Caragiale, apoi „Amintirile din copilărie“ ale lui Creangă. Mă amuzau teribil. Fără a fi lipsit de modestie, cred că până la 20-25 de ani am citit toată literatura română, franceză, apoi romanul englezesc. Pe ruşi i-am citit ceva mai târziu. Au fost o idee mai greu de pătruns. Oricum, „Azilul de noapte“ al lui Gorki îl am şi acum în minte. Apoi Şolohov, Puşkin, Dostoievski etc., care m-au influenţat mult. Cert este că pe parcursul oricărei lecturi, imaginar, în faţa ochilor, mi se derula un film construit de mintea mea. Când terminam cartea, eram convins că pot scrie şi eu una, cel puţin la fel de bună. După ce am revăzut opera lui Balzac, scriitorul care a completat, în sensul nobil al cuvântului, istoria Franţei (Franţa, fără Balzac, n
