Mergeam pe drumul meu… pe strada Domnească din Galaţi. Parfumul teilor, mireasma binelui, îmi invadase plămânii. Am mers ceva… ceva-ceva până-am ajuns în parcul CFR. Copilul s-a smuls din mâna mea imediat ce aleile parcului, lipsite de pericol, i-au descris noi orizonturi terestre. ,, Să nu cazi !’’ am îngăimat părinteşte bucurându-mă de zburdălnicia vârstei lui de trei ani. ,, O să ajungă campion la atletism !’’ m-a flatat un trecător. Dar eu aproape că nu l-am auzit pentru că la un moment dat, dintr-o tufă, a ţâşnit un bulldog dornic şi el de aventură şi mi l-a dărâmat pe asfalt. ,, Doamne !’’ am exclamat eu panicat, văzându-mi copilul cu faţa plină de sânge din cauza căzăturii. ,, Doamne-Dumnezeule ! De ce mi se întâmplă mie asta?’’

Deşi nu are nici o legătură cu ceea ce se petrece în zilele noastre la Oţelul, totuşi această întâmplare mi-a revenit în minte acum. Am privit uşoara cicatrice de pe obrazul drept al băiatului meu şi m-am gândit la Oţelul Galaţi, cum a încăput pe mâna unei haite de oameni. Şi cum mergând pe o alee frumoasă încununată de succes, este sfâşiat de aceasta. Asemănarea cu buldogul respectiv poate că există doar cand mă uit la chipul acestui miliardar cartonat din fruntea ei. Întotdeauna când am citit TNG m-am gândit la o bombă, trinitrogenocid sau ceva de genul ăsta. Dar mă gândeam în sens optimist adică să vezi ce putere au ăştia de la TNG Group şi ce echipă mare o să avem... Da de unde! Un fâs de fasole stricată. Oţelul Galaţi a încăput pe mâna unor şnapani asta e clar. Privatizarea Oţelului e exact la fel ca multele privatizări din România care au ajuns la fier vechi. Ei şi ce ! Orice oţel poate ajunge la un moment dat la fier vechi. Să vă spună cei din combinat câte miliarde s-au cheltuit pe fierul vechi furat din combinatul siderurgic cumpărat tot de combinat. Mândria industrială a Galaţiului, c