Nicolae Robu a promis că Festivalul JazzTM va continua şi anul viitor, când îşi doreşte să ridice ştacheta şi mai sus. Până atunci, bănăţenii se pregătesc pentru Festivalul de Jazz de la Gărâna
Primarul Timişoarei nu s-a declarat niciodată un mare iubitor de jazz înainte de Festivalul JazzTM. A spus doar că nu îl deranjează aceast gen de muzică. Nicolae Robu nu a lipsit însă de la nici unul din concertele care s-au desfăşurat pe scena din Piaţa Victoriei. A urmărit, alături de fiica sa, din primul rând de scaune, toate trupele, începând de la invitaţii români, care au deschis concertele, pânâ la vedetele serii. Această experinţă l-a făcut să îşi reconsidere atitudinea faţă de această muzică deşteaptă, în care valoarea artiştilor este obligatoriu să fie extrem de ridicat.
“Nu pot să spun că mi-a plăcut o trupă anume. Pur şi simplu nu le pot ierarhiza. Sunt încă copleşit de emoţie. Mi-au plăcut toate cele patru seri. Prima care a prefaţat festivalul propriu zis, în care au cântat Orchetra Filarmonicii Banatul alături de Bega Blues Band, apoi cele trei seri din festival, cu aceşti extraordinari artişti. Nu cred că oriunde şi oricând poţi vedea pe scenă artişti de asemenea talie. Cred că timişorenii şi oaspeţii Timişoarei au meritat aşa ceva. Au meritat să vadă şi să audă astfel de artişti care, să nu uităm, au totalizat un număr important de nominalizări la Premiile Grammy”, a declarat Nicolae Robu.
Primarul a promis însă că festivalul JazzTM va deveni o tradiţie în Timişoara, astfel că în 2014, iubitorii jazzului vor avea parte din nou de muzică bună în Piaţa Victoriei.
“Vreau să îi asigur pe toţi cei care au asistat că vom avea o ediţie a doua, care ar trebui să fie şi mai reuşită. Că trebuie să ridicăm ştacheta şi mai sus. Una dintre caracteristice acestui festival, care trebuie subliniată, este diveristatea. Şi ea în to