Preşedintele clubului FC Botoşani, Cornel Şfaiţer, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, după stabilirea ţintarului noii ediţii a Ligii I, că gruparea pe care o conduce are un program echilibrat şi că nu se teme de meciul de debut, cu CFR Cluj.
"Analizând toate etapele, eu cred că avem un program echilibrat. Până la urmă, trebuie să jucăm cu toate echipele. E clar că avem un început dificil, dar nu ne sperie debutul cu CFR Cluj! Am văzut că CFR s-a întărit în această vară. Este una dintre echipele puternice ale campionatului şi va fi una dintre candidatele la titlu în acest an. Chiar şi aşa, eu mizez pe dorinţa jucătorilor noştri şi pe publicul nostru, care sunt convins că va umple până la refuz stadionul la ora meciului. De-abia aştept să văd impactul cu Liga I. Singura mea temere este să nu dezamăgim, în rest nu mă tem de niciun adversar", a spus Cornel Şfaiţer.
Oficialul formaţiei botoşănene a mai precizat că nu este un dezavantaj că va întâlni toate candidatele la titlu în deplasare, în retur: "Nu cred că este pentru noi un dezavantaj că întâlnim aproape toate candidatele la titlu în tur, la Botoşani. Nu poţi să mai spui în ziua de astăzi că dacă joci acasă este un avantaj. În compania echipelor mari, parcă mai degrabă joci mai bine în deplasare, când nu ai nimic de pierdut".
Mediafax
Preşedintele clubului FC Botoşani, Cornel Şfaiţer, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, după stabilirea ţintarului noii ediţii a Ligii I, că gruparea pe care o conduce are un program echilibrat şi că nu se teme de meciul de debut, cu CFR Cluj.
"Analizând toate etapele, eu cred că avem un program echilibrat. Până la urmă, trebuie să jucăm cu toate echipele. E clar că avem un început dificil, dar nu ne sperie debutul cu CFR Cluj! Am văzut că CFR s-a întărit în această vară. Este una dintre echipele puternice ale campionatului şi va fi una dintre cand