Clericul musulman radical Abu Qatada a compărut în faţa unei curţi din Iordania, în ziua expulzării sale din Marea Britanie, după o bătălie juridică de 12 ani. Abu Qatada, pe numele său adevărat Omar Mahmoud Uthman, de origine palestiniană, este judecat în ţara sa natală, sub acuzaţia de conspiraţie pentru comiterea unor atentate teroriste.
Corespondentul RFI la Londra, Petru Clej
Este simbolic faptul că expulzarea s-a produs într-o zi de 7 iulie, adică la exact opt ani de la producerea celui mai sângeros atentat terorist din Marea Britanie, opera unor islamiști radicali apropiați ca ideologie de Abu Qatada.
Numit "mâna dreaptă a lui Osama ben Laden în Europa", Abu Qatada, acum în vârstă de 53 de ani, a fost deja condamnat la închisoare pe viață în 1999 de justiția iordaniană, pentru implicare în comiterea de atentate teroriste.
Statul iordanian a cerut expulzarea sa din Marea Britanie, unde de află din 1993 și a obținut azil politic în anul următor.
Ulterior condamnării sale din Iordania a devenit clar că verdictul de vinovăție a fost obținut ca urmare a folosirii torturii împotriva unora dintre inculpați, pentru a obține mărturii incriminante împotriva lui Abu Qatada.
Ca urmare, din azilul său londonez, islamistul radical a folosit toate căile de atac împotriva expulzării sale în Iordania, invocând imposibilitatea de a avea un proces corect și ajungând până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), unde a invocat chiar dreptul la viață de familie, pentru a nu fi expulzat. Un nou tratat de extrădare
Confruntate cu imposibilitatea extrădării, Iordania și Marea Britanie au negociat, semnat și ratificat un nou tratat de extrădare, care garantează excluderea torturii în cercetarea penală a suspecților. Mai mult chiar, Iordania și-a amendat Constituția, prevăzând în mod explicit interzicerea torturii.