Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atac cu bombă la Universitatea din Iaşi

Publicat in rfi, luni 8 iulie 2013 ·

Atac cu bombă artizanală la Facultatea de Electronică, în clădirea Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Bărbatul, cu numeroase internări la Spitalul de Psihiatrie Socola a intrat într-o sală în care erau studenţi şi profesori şi a anunţat că va detona o bombă. Atentatorul a fost imobilizat de studenţi, într-un moment de neatenţie, iar unul dintre profesori a reuşit să sune la 112.

Corespondenta RFI la Iaşi, Violeta Cincu

Luni, ora 10.05. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Două studente părăsesc universitatea în fugă. Plâng. Aproape la aceeaşi oră, prima maşină de Poliţie soseşte în viteză. A fost momentul în care s-a aflat că se întâmplă ceva la Universitatea Alexandru Ioan Cuza. De fapt, în clădirea universităţii, dar într-un corp care aparţine Facultăţii de Electronică din cadrul Universităţii Tehnice.

Povestea primului atac cu bombă din istoria postdecembristă a mediului academic ieşean a început la ora 9.30. Bărbatul, identificat ulterior ca Oliver Stan, a intrat într-o sală cu studenţi şi profesori care susţineau un examen de licenţă. Bărbatul avea în spate un rucsac şi a anunţat că va detona o bombă. Atentatorul a cerut să vină Poliţia. Un asistent universitar a reuşit să iasă din sală şi să sune la 112. Doi studenţi au reuşit să-l imobilizeze, într-un moment de neatenţie. Atentatorului i-a explodat însă un declanşator pe care îl avea în mână.

Cât priveşte bomba, informaţiile nu sunt deocamdată sigure: un proiectil din timpul celui de-al doilea Război Mondial, un trepied cu un cui, care să percuteze capsa proiectilului. O geantă cu multe sticle cu benzină. Atentatorul care a fost rănit uşor în urma incidentului a fost internat de nouă ori la Spitalul de Psihiatrie Socola din Iaşi. El a scris pe contul său de pe o reţea de socializare că a studiat la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Universităţ

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 52 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 2 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Imagini surprinzătoare cu Nicușor Dan, într-un avion low-cost. Cine îl însoțea pe președintele României

Cancan acum 41 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a fost recent observat călătorind într-o manieră surprinzător de discretă, alegând o cursă aeriană low-cost pentru o deplasare privată către Milano. Pasagerii prezenți la bord au recunoscut prezența șefului statul

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Primăria Arad a sesizat poliția după ce 17 arbori ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi cu sare pentru a fi tăiaţi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii fac cercetări după ce Primăria Arad a depus o plângere penală pentru că 17 arbori din centrul oraşului ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi intenţionat cu sare pentru a se usca, acum

Metroul şi străzile din New York, inundate după o ploaie torenţială

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La zece zile după ploile torenţiale din Texas, precipitaţii puternice au lovit din nou, luni, Statele Unite, de data aceasta în nord-estul ţării, provocând inundaţii în anumite zone din New Jersey şi

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°