La nivel mondial, 13% dintre tineri, adică 75 de milioane de persoane, sunt şomeri iar mulţi sunt angajaţi sub nivelul lor de pregătire - conform datelor Organizaţiei Mondiale a Muncii. Şomajul în rândurile tinerilor afectează cele mai mari economii ale lumii (ţările G20) şi, în egală măsură, România. Mai mult decât atât, se aşteaptă ca rata şomajului în rândul tinerilor să crească în următorii cinci ani.
În ţările cele mai afectate, rata şomajului în rândul tinerilor a depăşit chiar 30%. Conform The Economist. rata reală este mult mai mare, estimându-se că, la nivel mondial, sunt mai mult de 290 milioane de tineri care nici nu muncesc şi nici nu mai studiază.
Soluţii care să dea rezultate peste noapte nu există, dar marea speranţă stă în antreprenori. Antreprenorii şi IMM-urile sunt motoare semnificative care generează locuri de muncă şi creştere economică. Conform raportului Do SMEs create more and better jobs?, angajaţii IMM-urilor (cu mai puţin de 250 de angajaţi) reprezintă, în medie, 2/3 din numărul de angajaţi din ţările G20. Aceste firme creează locuri de muncă la o rată dublă comparativ cu companiile foarte mari şi sunt mai dispuse să angajeze persoane aflate în şomaj.
Pe lângă susţinerea antreprenorilor ca motor generator de locuri de muncă, cu cât mai mulţi tineri vor deveni antreprenori, cu atât va fi mai mică rata de şomaj în rândul tinerilor. Având în vedere cele două pârghii ce trebuie activate pentru scăderea şomajului, ambele bazate pe antreprenori, furnizarea celor mai potrivite instrumente şi al celui mai adecvat ajutor antreprenorilor este critică pentru a nu sacrifica noua generaţie de tineri.
Antreprenorii consideră că este nevoie de conci linii de acţiune imperativă pentru a susţine activitatea lor, conform studiului EY - Avoiding a lost generation, în cadrul căruia au fost chestionați 1.500 de antreprenori d