Economia Siriei este vizată de un "război internaţional", după eşecul duşmanilor statului a lovi armata siriană, acuză premierul Wael al-Halaqi, citat de AFP.
"Timp de câteva săptămâni, economia naţională este ţinta principală a unui război internaţional, după ce (...) duşmanii patriei au eşuat în intenţia de a impiedica armata noastră" să combată grupurile armate din Siria, a declarat Halaqi.
Duşmanii nu au mai reuşit să "izoleze" Siria în mijlocul unor organizaţii internaţionale, "datorită poziţiei ferme, stabile a statelor partenere", precum Rusia şi Iran, a adăugat premierul.
Potrivit lui Halaqi, "Guvernul a reuşit să provoace eşecul unui plan privind crearea deficitului de pâine şi a crizei în sectorul energetic din Damasc".
"Majoritatea câmpurilor petroliere au fost sabotate, forţând Guvernul să importe cantităţi mari ale derivatelor din petrol".
Guvernul a "majorat numărul subvenţiilor în sectorul energetic", a declarat premierul, menţionând că anterior statul investea 50 la sută în producerea de păcură, iar în prezent subvenţia acesteia a crescut până la 70 la sută.
După ce a fost realizată securitatea în domeniul alimentar, la începutul anilor '70, Guvernul "importă în prezent grâu ca măsură de precauţie, în cazul unor atacuri teroriste împotriva silozurilor".
Potrivit experţilor, impactul crizei asupra economiei este enorm. Valoarea investiţiilor în turism şi comerţ exterior este aproape egală cu zero. Producţia petrolieră, o sursă importantă de venit, a scăzut cu 95 la sută.
În martie 2011, în Siria a început o mişcare de protest împotriva preşedintelui Bachar al-Assad, transformat ulterior într-un conflict armat, în urma căruia au murit peste 100.000 de persoane, potrivit Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).
Economia Siriei este vizată de un "război internaţional", după eşecul duş