Recent, Premierul Ponta a declarat că nu se poate guverna fără ordonanţe de urgenţă. Îl sfătuiesc să privească spre statele în care se poate. Cu vreo 25 de ani în urmă, un profesor acuzat de plagiat de către colegii săi le-a replicat acestora: „măcar eu i-am plagiat pe francezi; voi i-aţi plagiat pe ruşi!”. Şi plagiatul ăsta presupune o minimă orientare.

Dacă până acum am vorbit despre noutăţile pe care le-au inserat parlamentarii în viitoarea Constituţie, astăzi mă voi opri asupra unui lucru care trebuia schimbat, dar a rămas aşa: statutul ordonanţei de urgenţă. Actuala Constituţie prevede, la art. 115, că „(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. [...] (5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedura de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1). (6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”.

Confuziile din textul constituţional ies în evidenţă chiar de la prima lui lectură. Chiar dacă se stabileşte că ordonaţa de urgenţă int