Peste 100 de pensionari afiliaţi la cluburile vârstei a treia din Târgu Jiu merg anul acesta la băi în staţiunea Săcelu. Persoanele vârstnice beneficiază de transport gratuit oferit de municipalitate, dar şi de o reducere a biletului de intrare la bazinele de înot.
Pensionarii merg în staţiunea Săcelu în grupuri de câte 40, transportul fiind asigurat de către primăria Târgu Jiu. Anul acesta trei grupuri de persoane vârstnice se vor putea bucura de soare şi de băile cu nămol la această staţiune, timp de o săptămână. “De zece ani noi sprijinim pensionarii de la cluburile vârstei a treia să ajungă în luna iulie la Săcelu pentru tratament. Şi în acest an am început pe 1 iulie, luni a plecat un alt grup, avem trei grupuri de câte şapte zile. Merg cu un autocar acolo, s-a obţinut şi o reducere pentru taxa de intrare pentru dumnealor, de la şapte lei la trei lei şi sperăm să se simtă bine, ca de fiecare dată. Sunt însoţiţi de doamnele care lucrează la cluburile vârstei a treia”, a declarat Teodora Ciobanu, directorul Direcţiei Publice de Protecţie Socială Târgu Jiu.
Participanţii sunt selectaţi de către reprezentanţii cluburilor vârstei a treia, însă pentru a fi acceptat trebuie mai întâi să ai calitatea de membru. “Cei care au dorit să meargă s-au înscris cu ceva timp în urmă, săptămâna viitoare va merge în staţiune şi ultima serie. Încercăm să mergem în fiecare an şi cu oameni care nu au mai fost. Nu sunt probleme, s-au înscris pe liste. Trebuie să fie înscrişi la cluburile noastre, asta este condiţia”, a mai spus Teodora Ciobanu.
Peste 100 de pensionari afiliaţi la cluburile vârstei a treia din Târgu Jiu merg anul acesta la băi în staţiunea Săcelu. Persoanele vârstnice beneficiază de transport gratuit oferit de municipalitate, dar şi de o reducere a biletului de intrare la bazinele de înot.
Pensionarii merg în staţiunea Săcelu în grupuri de cât