Ambele fronturi din Siria, atât opoziţia cât şi principalul partid de la Damasc, trec prin schimbări importante. Premierul sirian Ghassan Hitto, desemnat de rebeli, şi-a anunţat luni demisia, în timp ce conducerea partidului Baas a fost schimbată, cu excepţia preşedintelui Bashar al-Assad.
Fără să fi putut forma un guvern al opoziţiei, după aproximativ patru luni de la nomizalizarea sa într-o reuniune la Istanbul, Ghassan Hitto a demisionat, scrie Mediafax. "Anunţ că nu îmi continui sarcina de premier însărcinat cu formarea unui guvern interimar. Voi continua să acţionez în interesul revoluţiei, pentru ca ea să îşi atingă cu bine toate obiectivele, prin toate mijloacele posibile", a anunţat acesta.
Pe de altă parte, întreaga fostă conducere a partidului sirian Baas, între care vicepreşedintele Farouk al-Shareh, a fost schimbată, singura excepţie fiind Bashar al-Assad, potrivit site-ului formaţiunii. 'Membrii comandamentului naţionali au fost schimbaţi', anunţă site-ul partidului, unde sunt prezentate noile nume ale conducerii Baas.
Vicepreşedintele Farouk al-Shareh, care s-a manifestat critic cu privire la politica şefului statului, a fost îndepărtat, iar premierul sirian Waël al-Halaqi şi preşedintele Parlamentului, Jihad Lahham, au intrat în noua conducere, potrivit Agerpres. La putere din 8 martie 1963, formaţiunea Baas nu mai este partidul care 'conduce societatea', dar rămâne de fapt cea mai influentă formaţiune politică din Siria. După cel de-al 10-lea congres al formaţiunii, care a avut loc în iunie 2005, aceasta este prima schimbare a conducerii partidului.
Ambele fronturi din Siria, atât opoziţia cât şi principalul partid de la Damasc, trec prin schimbări importante. Premierul sirian Ghassan Hitto, desemnat de rebeli, şi-a anunţat luni demisia, în timp ce conducerea partidului Baas a fost schimbată, cu excepţia preşedintelui Bashar