Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oferta de închirieri creşte, însă proprietarii ţin de preţuri, chiar le ridică

Publicat in Curierul, marți 9 iulie 2013 ·

În luna iunie a acestui an, oferta a crescut cu 10,4% faţă de anul trecut

Chiriile în apartamentele mari au scăzut faţă de luna mai, dar au crescut faţă de anul trecut

La garsoniere şi la două camere, tarifele sunt aceleaşi

La fiecare final de an universitar numărul anunţurilor de închirieri apartamente publicate de particulari creşte simţitor în luna mai, după care înregistrează un uşor regres până în luna iunie. Aceeaşi evoluţie s-a înregistrat şi în acest an, însă evoluţia faţă de anul trecut este semnificativ mai mare.

Potrivit unui studiu realizat de portalul anunţuriparticulari.ro, în luna iunie, oferta de apartamente scoase la închiriere a crescut la 2.642 de anunţuri, cu 10,4% mai multe decât în luna iunie din 2012. Interesantă va fi evoluţia în lunile următoare. În septembrie, ofertele cresc şi mai mult, cu aproximativ 1.000 de oferte faţă de luna iunie. Astfel oferta ar putea urca la peste 3.600 de anunţuri.

În ceea ce priveşte preţurile, însă, evoluţia acestora nu a fost cea aşteptată, conformă cu principiile economiei de piaţă. În ciuda unei oferte crescânde, proprietarii au reuşit să menţină preţurile pe cele mai importante categorii de apartamente, adică la garsoniere şi la două camere.

Din datele anunţuriparticulari.ro, la nivelul Capitalei, în luna iunie au fost scoase la închiriat 951 de garsoniere (893 oferte în luna iunie 2012), iar preţul mediu cerut este de 222 de euro pe lună, aceeaşi valoare ca şi în luna mai şi cu doar 1 euro mai puţin decât în luna iunie din 2012. Media pare uşor mare, dar din datele oferite de anunţuriparticulari.ro, la solicitarea Curierului Naţional, aproape 60% din ofertă este constituită de garsoniere pentru care se cere o chirie mai mare de 200 de euro lunar.

În cazul apartamentelor cu 2 camere, luna trecută au fost date 1.094 de anunţuri (927 în iunie 2012), iar preţul medi

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 40 minute
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum o ora
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Știri România VIDEO. O femeie a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat!

Ziua Constanta acum 51 minute
O operațiune de salvare a fost finalizată cu succes astăzi, 12 iulie, de către salvamontiștii din Hunedoara, asistați de un echipaj al Inspectoratului General de Aviație (IGAV) Caransebeș. Intervenția a avut loc în Masivul Retezat, unde o persoană d

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 3 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 4 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°